Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat marţi, la Oslo, că ţara sa trebuie să fie „prezentă la masa negocierilor”, în cazul unui posibil summit trilateral între Statele Unite, Rusia şi China în noiembrie, menţionat în ultimele zile, relatează AFP, citată de Agerpres.
„Dacă este vorba despre chestiuni legate de Ucraina şi de viitorul nostru, acest lucru poate fi acceptabil doar dacă suntem prezenţi la masa negocierilor”, a declarat Zelenski într-o conferinţă de presă la Oslo, în Norvegia, după discuţii cu emisarul Casei Albe, Steve Witkoff.
Preşedintele american Donald Trump s-a declarat luni pregătit pentru o întâlnire cu omologii săi rus, Vladimir Putin, şi chinez, Xi Jinping, în China, în noiembrie, despre care purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, afirmase anterior că a fost „menţionată”.
Guvernul chinez a dat însă asigurări marţi că „nu deţine informaţii” despre un posibil summit trilateral între Statele Unite, Rusia şi China, după ce Donald Trump s-a declarat „dispus” să se întâlnească cu omologii săi pentru a discuta despre războiul din Ucraina.
Zelenski a declarat totodată la Oslo că Ucraina este recunoscătoare Statelor Unite pentru reluarea furnizării către Kiev de informaţii secrete care să permită detectarea rachetelor ruseşti ce se apropie înainte ca acestea să lovească, notează Reuters.
Referindu-se la discuţia pe care a avut-o marţi dimineaţă cu secretarul de stat american Marco Rubio, preşedintele ucrainean şi-a exprimat încrederea că discuţiile privind reţeaua Starlink şi furnizarea de rachete interceptoare Patriot vor avea un rezultat pozitiv.
Zelenski a afirmat totodată că Ucraina nu pierde războiul împotriva Rusiei, însă Kievul pierde oameni şi este hotărât să găsească modalităţi pentru oprirea războiului.
sursa – AGERPRES



