Contraofensiva mult aşteptată a trupelor ucrainene a început în regiunea de sud a Hersonului, iar preşedintele, Volodimir Zelenski, a spus: „Dacă vor să supravieţuiască, este timpul ca armata rusă să fugă”, scrie The Guardian, citat de News.ro.
Trupele ucrainene au spart apărarea rusă în mai multe zone din prima linie din apropierea oraşului Herson, a susţinut luni un consilier principal al lui Zelenski.
Oleksiy Arestovici a spus într-un interviu video că forţele ucrainene bombardau şi feriboturile din regiunea Herson pe care Moscova le foloseşte pentru a furniza teritoriul ocupat de ruşi de pe malul de vest al râului Nipru.
În discursul de luni seara, Zelenski nu a abordat contraofensiva în mod specific, ci a spus: „Ocupanţii ar trebui să ştie: îi vom alunga de la graniţă. Până la graniţa noastră, a cărei linie nu s-a schimbat. Mergeţi acasă”.
Cei care s-au predat vor fi trataţi conform Convenţiilor de la Geneva, a spus el, adăugând: „Dacă nu mă ascultă, vor avea de-a face cu apărătorii noştri, care nu se vor opri până nu vor elibera tot ce aparţine Ucrainei”.
„Ucraina va recupera regiunea Harkov, regiunea Lugansk, regiunea Doneţk, regiunea Zaporojie, regiunea Herson, Crimeea, cu siguranţă întreaga noastră zonă de apă a Mării Negre şi a Mării Azov – de la insula Şerpilor până la strâmtoarea Kerci. Acest lucru se va întâmpla. Acestea sunt ale noastre. Şi aşa cum o înţelege societatea noastră, vreau să o înţeleagă şi ocupanţii. Nu va fi loc pentru ei pe pământul ucrainean”, a declarat Zelenski.
Trupele ucrainene au luat înapoi patru sate din apropierea oraşului Herson după ce au spart linia frontului în trei locuri, a informat CNN, citând o sursă militară ucraineană, „ţinta” principală fiind Herson. Operaţiunea a început cu bombardarea puternică a poziţiilor ruseşti, forţându-i să fugă, a spus sursa citată.
Ministerul rus al Apărării a declarat că trupele ucrainene au încercat o ofensivă în regiunile Nikolaiv şi Herson, dar au suferit pierderi semnificative, a informat agenţia de presă RIA. „Încercarea ofensivă a inamicului a eşuat lamentabil”, a spus el.
Informaţiile nu au putut fi verificate din surse independente.
Luni, un purtător de cuvânt al Comandamentului de Sud al Ucrainei, Natalia Humeniuk, a confirmat că contraofensiva a început în provincia Herson, după ce a circulat pe internet un videoclip care ar fi arătat un soldat din autoproclamata republică Doneţk, condusă de Rusia, spunând că forţele ucrainene au spart prima linie de apărare.
Operaţiunea s-a desfăşurat pe mai „multe direcţii” în sud, a declarat Humeniuk într-un briefing şi i-a îndemnat pe locuitorii fie să plece de urgenţă, fie să caute adăpost.
Humeniuk a spus că operaţiunea are nevoie de „linişte”, deoarece atenţia presei ar putea afecta rezultatele. Afirmaţiile ei nu au putut fi coroborate în mod independent.