Zelenski nu întrevede nicio dorinţă de a negocia din partea Rusiei

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski nu întrevede nicio disponibilitate din partea Moscovei de a negocia încheierea războiului împotriva ţării sale, relatează dpa, conform Agerpres.

Rusia trimite zeci sau sute de mii de oameni la luptă; dar cei care vor să negocieze nu vor lăsa oamenii să moară, a spus Zelenski în mesajul său video zilnic difuzat la Kiev vineri seara.

„Acum suntem pregătiţi pentru pace, o pace corectă şi dreaptă. Noi am declarat formula pentru aceasta de multe ori”, a menţionat Zelenski, care a subliniat că în primul rând Rusia trebuie să respecte graniţele Ucrainei şi integritatea teritorială a acestei ţări conform legislaţiei ONU.

Şeful statului ucrainean a acuzat Rusia că induce în eroare pe toată lumea cu negocierile pentru încetarea conflictului propuse recent şi unor interlocutorii străini.

sursa – AGERPRES

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare