Zelenski vine marţi în România, unde se va întâlni cu Iohannis şi cu Ciolacu; senatorul Diana Şoşoacă spune că acesta nu are ce căuta în ţara noastră şi îndeamnă la proteste

Preşedintele Ucrainei Volodimir Zelenski efectuează, marţi, o vizită oficială în România. Liderul ucrainean va avea întâlniri cu preşedintele Klaus Iohannis, premierul Marcel Ciolacu şi la Parlament, cu preşedinţii celor două Camere ale Legislativului, Alfred Simonis şi Nicolae Ciucă. Un plen reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului are loc, marţi, de la ora 14.00, iar de la ora 16.30 Zelenski va ţine un discurs, au precizat surse politice, pentru News.ro. Aceasta este prima vizită oficială a preşedintelui Ucrainei în ţara noastră.

Volodimir Zelenski va fi primit de preşedintele Klaus Iohannis, va merge la Palatul Victoria, unde va fi primit de premierul Marcel Ciolacu şi va susţine şi un discurs şi în plenul comun al Parlamentului, de marţi.

Potrivit unor surse, preşedintele Ucrainei ar putea să depună o coroană şi la Monumentul Eroilor din Parcul Carol. Vizita preşedintelui Ucrainei în România nu a fost anunţată în că oficial şi este prima vizită a acestuia în ţara noastră.

Şeful statului Klaus Iohannis a discutat ultima oară cu Volodimir Zelenski joi, la Summitul Comunităţii Politice Europene care a avut loc în Granada, Spania.

Premierul ucrainean Denis Şmîhal a confirmat, în luna august, într-un interviu pentru Digi 24, că preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski va vizita România, la o dată neprecizată, iar „în curând” liderul ucrainean se va întâlni şi cu premierul român.

Pe de altă parte, senatorul Diana Şoşoacă, liderul partidului SOS România, spune că Zelenski nu are ce căuta în România şi arată că oamenii ar trebui să iasă în stradă, la un protest împotriva prezenţei acestuia în ţara noastră.

„Președintele unei Ucraine care și-a bătut joc de România, care distruge minoritatea românească din această țară și care vrea să ne împingă în război nu are ce căuta pe teritoriul românesc!

Poporul român ar trebui să iasă în stradă şi să nu-i permită intrarea în ţară lui Volodimir Zelenski. Din cauza acestui președinte care și-a distrus țara, România trebuie să se împrumute nelimitat.

De ce vine acum Volodimir Zelenski în România? Pentru că nu îl mai primește nimeni nicăieri, pentru că SUA nu mai dorește să îi finanțeze războiul și pentru că toate marile capitale și-au dat seama că Zelenski își afundă aliații în faliment? Zelenski vine în România pentru că vrea să cerșească bani pe care nu îi mai primește din altă parte, pentru că s-a certat cu Polonia, pentru că era să arunce chiar și Statele Unite în blocaj, pentru că Slovenia și-a întrerupt ajutorul pentru Ucraina și pentru că toți liderii europeni se feresc de acest cerșetor internațional.

Zelenski nu a avut nici măcar bunul simț să îi mulțumească României pentru ajutorul acordat atunci când a făcut lista țărilor cărora le-a exprimat recunoștința. Mai mult, Zelenski încearcă de mult timp, cu disperare, să arunce România în război împotriva Rusiei. Nu i-a ieșit cu Polonia, acum încearcă din nou cu țara noastră!

După ce ne-a distrus Delta Dunării, după ce ne-a falimentat fermierii, după ce ne-a umplut țara de droguri, după ce ne-a cheltuit banii pentru ca oligarhii săi, cu el în frunte, să se îmbogățească de pe urma războiului, ce să caute Zelenski în România?

Să nu uităm că Ucraina e un prieten așa de bun al României încât îi trimite pe etnicii români în prima linie să moară în acest război, negând în același timp dreptul minorității românești la existență. Zelenski a închis bisericile românești din Ucraina, a anulat dreptul de a învăța în limba română pentru frații noștri din Ucraina, iar acum vine la cerșit la București? Nu am dat destui bani pentru războiul lui aberant și pentru ucrainenii bogați care huzuresc în România, în disprețul total al românilor pe care statul nu îi susține ca să le dea bani ucrainenilor?

Să nu uităm că aceeași putere a lui Zelenski m-a pus pe mine, un senator din România, pe lista Mirotvoreț a celor care trebuie asasinați. Așa procedează o țară aliată, comandă asasinate împotriva opoziției din statele care pompează bani cu nemiluita în Ucraina?

România nu are de ce să-i deschidă graniţele lui Zelenski decât dacă vrea să ne aducă banii și ajutoarele înapoi. Sau dacă vine la București să semneze revenirea teritoriilor istorice românești din Ucraina înapoi la țara mamă. Atunci, și numai atunci, poate să vină Zelenski la București, dar să nu stea mult, să semneze și să plece.

Nu poate fi invitat şi primit pe teritoriul național un președinte al unui alt stat care şi-a bătut joc de ţara ta, de cetăţenii tăi, care ți-a falimentat fermierii, care îți distruge minoritatea din țara sa și care pune parlamentari pe lista de asasinate.

De când a început războiul, s-a mărit enorm de mult traficul şi consumul de droguri în România. A oprit cineva vreodată un transport cu cereale din Ucraina să verifice ce este sub cereale sau dacă sunt cereale? Există vreo autoritate română care să fi luat mostre pentru a verifica dacă cerealele ucrainene sunt modificate genetic sau ce nivel de pesticide au?

Suntem singura ţară care mai permite să fie invadată de cerealele lui Zelenski, iar acum acest actor care și-a distrus țara vrea să arunce România în război cu Rusia în speranța că astfel se va implica și NATO și va obține al treilea război mondial.

Acest dansator la bară și din buric, acest stripper și actor de mâna a doua, pus pe post de preşedinte, nu are ce căuta în România. Nu avem nevoie de cerealele lui şi de războiul lui. După ce și-a omorât propriul popor, acum vine să îi împingă și pe români la moarte? Nu avem nevoie de acest nazist care glorifică naziștii trecutului din Ucraina. I-a păcălit pe canadieni, pe noi nu ne păcălește cu istoria odioasă a Ucrainei de glorificare a trupelor de exterminare SS.

Solicit Armatei Române să întoarcă spatele acestui criminal de români și cotropitor de teritorii românești. Solicit societății civile să protesteze împotriva venirii lui Zelenski în România și le solicit autorităților române să îi anuleze invitația. Puteți să îi transmiteți lui Zelenski că românii s-au săturat să plătească pentru îmbogățirea clicii lui de oligarhi și că nu este bine primit în țara noastră, așa că ar face mai bine să se abțină”, scrie senatorul Diana Şoşoacă, într-un comunicat de presă.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare