Şeful statului senegalez Macky Sall, care este şi preşedinte al Uniunii Africane (UA), a discutat luni despre conflictul dintre Rusia şi Ucraina cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, care a afirmat că doreşte să „facă o comunicare către UA”, a anunţat preşedintele senegalez pe Twitter, transmite AFP, conform Agerpres.
„Îi mulţumesc preşedintelui Zelenski pentru apelul de azi. Am evocat impactul războiului din Ucraina asupra economiei mondiale şi necesitatea de a privilegia dialogul pentru o soluţie negociată a conflictului. Am notat de asemenea cererea sa de a face o comunicare către UA”, a scris Sall.
Preşedintele senegalez a anunţat pe 9 martie că a discutat cu preşedintele rus Vladimir Putin pentru a „solicita o încetare a focului durabilă” în Ucraina.
Senegalul face parte din cele 58 de ţări, între care 24 din Africa, din Adunarea generală a ONU care s-au abţinut de la vot pe 7 aprilie, când Rusia a fost suspendată din Consiliul drepturilor omului ca urmare a invaziei din Ucraina.