Judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au amânat pentru 8 iunie, decizia în dosarul DGASPC Teleorman, în care Liviu Dragnea este judecat pentru instigare la abuz în serviciu şi instigare la fals intelectual în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman.
Pe 9 iunie este preconizată organizarea unui miting uriaş de către PSD având ca obiectiv susţinerea guvernului Viorica Dăncilă. În aceeaşi zi este programată şi parada gay.
La ultimul termen, procurorul de şedinţă a cerut pentru Liviu Dragnea pedepse orientate spre mediu prevăzut de lege, respectiv şapte ani şi şase luni de închisoare pentru instigare la abuz în serviciu şi doi ani şi şase luni pentru instigare la fals intelectual.
Procurorul a susţinut că se impune constatarea că faptele din acest dosar sunt concurente cu cele din dosarul „Referendumul”, în care Dragnea a fost condamnat la doi ani cu suspendare, astfel impunându-se anularea suspendării şi transformarea într-o pedeapsă cu executare.
În cazul fostei soţii a lui Dragnea, Bombonica Prodana, procurorul a solicitat încetarea procesului, după ce aceasta a achitat prejudiciul în cauză.
Dosarul a fost trimis în instanţă de DNA în iulie 2016, iar procesul a început pe fond în ianuarie 2017.
Procurorii DNA susţin că preşedintele PSD a intervenit pentru menţinerea în funcţie şi plata drepturilor salariale pentru două angajate de la DGASPC Teleorman, deşi ştia că acestea lucrau de fapt în cadrul Organizaţiei PSD Teleorman.
DNA susţine că, în calitate de preşedinte al CJ Teleorman, Liviu Dragnea coordona şi controla activitatea DGASPC Teleorman, instituţie în cadrul căreia au fost încadrate Adriana Botorogeanu şi Anisa Niculina Stoica.
Dragnea, în Elveţia în ziua sentinţei
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, a început pe data de 29 mai o vizită de trei zile în Elveţia.
Plecarea preşedintelui Camerei Deputaţilor a avut loc însă pe seară, de-a lungul întregii zile el participând la o serie de activităţi la Parlament. După ce s-a întâlnit cu preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, Dragnea a participat la şedinţa grupului deputaţilor PSD, şedinţă în care noul membru al PSD, fostul UNPR-ist Valeriu Steriu, a fost primit cu braţele deschise şi aplaudat. La finalul şedinţei, numai Steriu a dat declaraţii presei, Liviu Dragnea afişând din nou o supărare pe jurnalişti.
Vizita sa în Elveţia, care se încheie pe 31 mai, are loc la invitaţia preşedintelui Consiliului Naţional al Confederaţiei Elveţiene, Dominique de Buman, în scopul „extinderii bazei de cooperare dintre cele două foruri legislative”.