Ziua Națională a Supraviețuitorilor de Cancer ar putea deveni sărbătoare la nivel european. Propunerea făcută de senatoarea PNL Nicoleta Pauliuc liderilor europeni.
În cadrul European Cancer Summit, eveniment desfășurat zilele acestea la Bruxelles, senatoarea PNL Nicoleta Pauliuc a vorbit despre proiectele legislative adoptate în România, la inițiativa sa, pentru sprijinirea bolnavilor de cancer și a aparținătorilor.
Din acest pachet legislativ face parte și legea privind Ziua Națională a Supraviețuitorilor de Cancer, sărbătorită în România începând cu vara anului trecut (este marcată în prima duminica din luna iunie). Senatoarea PNL le-a propus reprezentanților statelor europene ca această zi să fie sărbătorită unitar, la nivelul Uniunii Europene.
În cadrul evenimentului, Nicoleta Pauliuc i-a oferit comisarului european pentru Sănătate, doamna Stella Kyriakides, o insignă cu nufărul galben, simbolul ales pentru supraviețuitorii de cancer.
”Am oferit doamnei Stella Kyriakides, comisar european pentru Sănătate, o insignă cu nufărul galben (simbolul Zilei Naționale a Supraviețuitorilor de Cancer din România) în cadrul unei dezbateri prilejuite de Summitul European pentru Cancer – EuropeanCancerSummit2023 – organizat la Bruxelles în perioada 15 – 17 noiembrie.
Cu această ocazie, am participat la mai multe conferințe despre implementarea unitară a Planului European de Combatere a Cancerului la nivelul UE și despre schimbul de bune practici între statele membre pe prevenție, tratament și calitatea vieții pacienților și supraviețuitorilor.
Mi-aș dori ca nufărul galben, simbolul speranței, să devină simbolul al supraviețuitorilor de cancer din întreaga Europă”, a transmis senatoarea PNL.