Sâmbătă, 8 iunie, între orele 10.30 și 17.00, la Brigada 30 Gardă „Mihai Viteazul” va avea loc „Ziua Porților Deschise”.
- Publicul larg, care îi admiră pe militari la activități și ceremonii, va avea astfel posibilitatea să-i vadă „la ei acasă”, să admire exerciții demonstrative de la instrucția de front, de tip Drill Team, să vizioneze show-uri ale Muzicii militare și miniconcerte prezentate de corul elevilor Școlii gimnaziale „Orizont”, a transmis MApN printr-un comunicat remis ecopolitic.ro
Conform aceleiași surse, în program figurează, de asemenea, momente de reconstituire istorică susținute de asociațiile prezente la activitate – Compania Ursului Brun, 6 Dorobanți, Tradiția Militară, Clubul de istorie Militară, Tradiții Ostășești, Deutches Freikorps, Edelweiss OST – și reconstituirea unei bătălii din Primul Război Mondial.
La fel ca la precedentele două ediții ale manifestării, publicul va gusta din celebra fasole cu afumătură, preparată în bucătăria de campanie.
La Ziua Porților Deschise vor mai lua parte militari ai Batalionului 265 Poliție Militară „Tudor Vladimirescu” și Centrului Militar Sector 6, reprezentanți ai unor prestigioase instituții de cultură din Capitală – Muzeul Național de Istorie a României, Muzeul Militar Național „Regele Ferdinand I”, Muzeul Municipiului București, Observatorul Astronomic „Amiral Vasile Urseanu”, Muzeul Național al Pompierilor – și membrii ai Asociației Cercetașii Tradiționali din România și Organizației Cercetașii României.
Sursa: Biroul de presă al MApN