Ziua Porţilor Deschise la Brigada 30 Gardă ‘Mihai Viteazul’ – demonstraţii ale militarilor, mini-concerte, reconstituiri istorice

Ziua Porţilor Deschise la Brigada 30 Gardă ‘Mihai Viteazul’ este organizată sâmbătă, între orele 10,00 şi 15,00, şi va cuprinde o ceremonie militară, urmată de exerciţii de mânuire a armamentului de tip drill-team executate de militari, mini-concerte susţinute de Muzica militară a brigăzii şi momente de prezentare realizate de asociaţii de reconstituire istorică.

La standul Centrului militar al Sectorului 6, cei interesaţi vor putea afla mai multe informaţii despre cariera militară şi despre statutul de rezervist voluntar.

Vizitatorii vor putea să-i cunoască pe militarii brigăzii, să afle mai multe despre tradiţiile instituţiei, pregătirea ceremoniilor militare, instrucţie în cadrul unor ateliere tematice – prezentarea armamentului de infanterie, organizarea ceremoniilor militare, cercetaşi militari, muzică şi educaţie fizică militară şi prezentarea modului de preparare, la bucătăria de campanie, a ‘hranei de război’.

Accesul publicului larg este liber şi se face în baza unui act de identitate.

La eveniment vor participa specialişti de la Muzeul Militar Naţional ‘Regele Ferdinand I’ şi Muzeul Naţional al Aviaţiei Române, precum şi reprezentanţi ai Editurii Militare, Asociaţiei ‘Mihai Viteazul 30 Tradiţie şi Continuitate’ şi Asociaţiei de Caritate din Armata României ‘Camarazii’.

Potrivit organizatorilor, evenimentul urmăreşte consolidarea legăturii dintre militari şi publicul larg şi este adresat atât copiilor şi tinerilor, cât şi celor care consideră că la orice vârstă sunt lucruri noi de învăţat, arată MApN.

Sursa: PRESSONLINE

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare