21 de persoane au fost salvate, în ultimele 24 de ore, de către salvamontişti

Un număr de 21 de persoane au fost salvate, în ultimele 24 de ore, de către salvamontişti, cinci dintre acestea fiind transportate la spital, anunţă, marţi, Salvamont România.

În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Naţional au fost primite 11 apeluri prin care se solicita intervenţia de urgenţă a salvamontiştilor, se arată într-o postare pe pagina de Facebook a Salvamont.

Astfel, au fost două apeluri pentru Salvamont Alba şi câte unul pentru cele din municipiul Braşov, Maramureş, Bistriţa Năsăud, Prahova, Neamţ, Argeş, Săcele, Harghita şi Petroşani.

„În cazul acestor intervenţii au fost salvate 21 de persoane. Dintre acestea, cinci au fost predate serviciului de ambulanţă sau SMURD pentru transport la spital şi una a fost predată elicopterului SMURD pentru transport la spital. S-au primit şi 24 de apeluri prin care se solicitau sfaturi şi informaţii despre diferite trasee turistice din zona montană”, menţionează reprezentanţii Salvamont.

Sursa: AGERPRES

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare