Premierul, întrevedere cu reprezentanţii Sanitas; au fost agreate soluţii privind deblocarea angajărilor şi noul sistem de salarizare

Prim-ministrul Nicolae Ciucă şi preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, s-au întâlnit, marţi, la Palatul Victoria, cu reprezentanţii Uniunii Sindicale Sanitas, pentru a dialoga pe tema priorităţilor de finanţare din sistemul medical, în urma discuţiilor fiind agreate soluţii care vizează deblocarea angajărilor din sistem, eliminarea inechităţilor şi noul sistem de salarizare.

Potrivit unui comunicat al Guvernului, astfel, prin memorandum promovat de ministerul Sănătăţii, Guvernul va aproba deblocarea a 14.000 de posturi din sistemul medical, demers iniţiat deja la nivelul sistemului Educaţiei, ambele domenii reprezentând priorităţi ale Coaliţiei de Guvernare.

„Vor fi alocate finanţările necesare pentru a completa plata voucherelor de vacanţă pentru toţi angajaţii din sistem. Pentru acoperirea integrală a majorărilor salariale din sistemul medical, Guvernul va adopta actul normativ prin care se va majora prin aducerea la acelaşi nivel maxim a tuturor angajaţilor care se regăsesc în Anexa 2 la Legea 153/2017, inclusiv personalul din categoria asistenţei sociale”, se arată în comunicat, scrie Agerpres.

„Din perspectiva noii legi a salarizării, vor fi refăcute ierarhizările de personal, pentru a elimina inechităţile şi a repoziţiona asistenţii medicali în viitoarea grilă. Recunoaşterea rolului important al asistenţilor medicali în funcţionarea sistemului de sănătate publică se va regăsi în viitorul program de guvernare”, se arată în comunicat.

Totodată, pentru a asigura continuitatea activităţii în spitalele din reţeaua CFR care urmează să fie transferate la autorităţile locale, va fi garantată menţinerea locurilor de muncă pentru personalul actual şi vor fi luate măsuri de creştere a calităţii serviciilor medicale, precizează sursa citată.

De asemenea, reprezentanţii Guvernului au convenit să finalizeze negocierile pentru noul contract colectiv de muncă.

„În cadrul discuţiilor, a fost convenită necesitatea unei mai bune gestionări a situaţiei concediilor medicale”, se spune în comunicat.

Conform Guvernului, dialogul va continua, pentru implementarea soluţiilor necesare pentru a îmbunătăţi situaţia serviciilor oferite de sistemul medical din România.

La întâlnire au mai participat ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, secretarul general al Guvernului, Marian Neacşu şi consilierul onorific al premierului, doctorul Nelu Tătaru.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare