Mărțișorul, inclus recent în Lista Patrimoniului UNESCO, sărbătorit la Camera Deputaților

Comisia permanentă comună a Camerei Deputaților și Senatului pentru relația cu UNESCO, în parteneriat cu Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”, marchează primul an în care mărțișorul face parte din Lista Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanității – UNESCO, prin organizarea unei expoziții eveniment – „Mărțișorul între vechi și nou”.

În perioada 28 februarie – 9 martie, spațiul din fața sălii de plen a Camerei Deputaților va găzdui expoziția-eveniment „Mărțișorul între vechi și nou”, prin care se promovează valorile culturale româneşti şi bunurile româneşti înscrise în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO.

La deschiderea expoziției de miercuri, 28 februarie, au participat și au luat cuvântul președintele Comisiei permanente comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru relaţia cu UNESCO, deputatul PNL Ionel Palăr, președintele Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, parlamentari de la toate formațiunile politice, doamna academician Cornelia Sabina Ispas, director general al Institutului de Etnografie şi Folclor „Constantin Brăiloiu“ al Academiei Române și președinte al Comisiei Naționale pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial UNESCO, doamna conf. dr. Paulina Popoiu, manager  al Muzeului Național al Satului “Dimitrie Gusti”, domnul Gheorghe Cucoș, consilier în cadrul Ambasadei Republicii Moldova în România, domnul Iavor Stoyanov, consilier atașat cultural al Republicii Bulgaria și doamna deputat Venera Popescu, din partea Asociaţiei Macedonenilor din România.

”Într-o societate grăbită ca a noastră, cred că orice ocazie prin care ne putem celebra tradiția, istoria și originile este mai mult decât binevenită. M-am bucurat că o parte a identității noastre culturale, a valorilor noastre, a ajuns parte a patrimoniului UNESCO. Mărțișorul este un simbol al speranței, al norocului, al renașterii. De aceea, cred că merită să serbăm cu toții faptul că tradițiile noastre frumoase sunt cunoscute și apreciate de lumea întreagă, mai ales că ne inspiră speranță”, a declarat președintele Comisiei permanente comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru relaţia cu UNESCO, deputatul PNL Ionel Palăr.

Citește și:

SE MĂRESC TAXELE ȘI IMPOZITELE ÎN BUCUREȘTI

În luna decembrie 2017, președintele Comisiei permanente comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru relaţia cu UNESCO, deputatul PNL Ionel Palăr a participat la cea de-a 12-a sesiune a Comitetului interguvernamental de salvgardare a patrimoniului cultural imaterial UNESCO, în Republica Coreea – Jeju. Cu această ocazie delegația parlamentară a României a reușit introducerea în selecta listă a Patrimoniului Mondial Imaterial, a dosarului multinaţional România, Bulgaria, fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei şi Republica Moldova, privind practicile culturale asociate zilei de 1 Martie, Ziua Mărțişorului.

Dosarul avea recomandare de amânare pentru sesiunea următoare a Comitetului, motivată de faptul că Republica Moldova și Macedonia trebuiau să aducă unele completări.

Ca urmare a acțiunilor de lobby întreprinse de către delegația României în cadrul sesiunii, cu sprijinul Ministerului Culturii și Identității Naționale și a Delegaţiei permanente a României pe lângă UNESCO, dosarul Practici culturale de 1 martie a fost acceptat.

sursa foto: aradon.ro

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare