Adrian Oros: Priorităţile agriculturii româneşti nu sunt nici social-democrate, nici liberale, nici progresiste

Priorităţile agriculturii româneşti nu sunt nici social-democrate, nici liberale, nici progresiste, a scris marţi, pe Facebook, fostul ministru al Agriculturii şi Dezvoltării Rurale Adrian Oros, care a adăugat că acestea sunt nevoi şi oportunităţi reale ale ţăranilor şi fermierilor români.

„Priorităţile agriculturii româneşti nu sunt nici social-democrate, nici liberale, nici progresiste. Ele sunt nişte nevoi şi oportunităţi reale ale ţăranilor şi fermierilor români, nu ale unor politicieni care îşi dau cu părerea, încercând să îşi facă capital politic în publicul neavizat. O bună parte din aceste priorităţi pot fi finanţate prin banii europeni din viitoarea Politică Agricolă Comună”, a spus Oros.

Acesta susţine că vrea să vină cu câteva precizări referitoare la stadiul elaborării Programului Naţional Strategic, având în vedere că de câteva zile „spaţiul public este poluat cu informaţii false şi adevăruri spuse pe jumătate”.

„Deşi cea mai mare parte a fermierilor ştiu foarte bine cum stau lucrurile, de câteva zile spaţiul public este poluat cu informaţii false şi adevăruri spuse pe jumătate. De aceea aş vrea să aduc câteva precizări privind stadiul elaborării Programului Naţional Strategic. Au fost trei cauze care au îngreunat negocierile şi adoptarea Regulamentelor de bază, care s-au încheiat abia la începutul lui decembrie 2021: 1.Schimbarea paradigmei în gândirea Politicii Agricole Comune prin adoptarea Pactului Ecologic European (Green Deal) cu cele două strategii: Farm to Fork şi Biodiversitate; 2.Reforma majoră din perspectiva eligibilităţii (conformitatea plăţilor este înlocuită cu performanţa utilizării fondurilor); 3.Evoluţia pandemiei Covid-19, cu toate consecinţele”, a scris Oros pe reţeaua de socializare.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare