„Mobilizarea globaliștilor neo-bolșevici europeni în sprijinul lui Ilie Bolojan și în diabolizarea AUR, ne arată singura cale: un nou guvern fără USR și PNL”, scrie, pe Facebook, Adrian Severin.
El s-a mai referit la „complexul de crize în care se zbate România – constituțională, politică, guvernamentală, economică, bugetară, morală, de coeziune națională, de conducători – în contextul unei crize a ordinii mondiale comparabilă cu cea a rachetelor cubaneze din 1962 sau cea anterioară celui de al Doilea Război Mondial”, catalogând-o „una dintre cele mai periculoase și tensionate perioade din istoria națiunii române”.
„Nevoia eliminării virusului neo-bolșevic – antidemocratic, antimeritocratic, antinațional și antinatural – care infectează corpul națiunii, prin efectuarea primului pas reprezentat de demiterea guvernului Bolojan și scoaterea de la guvernare a USR (singurul partid românesc prin excelență extremist actual, integral neobolșevic, de obediență externă globalistă), urmat imediat de:
i. reabilitarea ordinii constituționale democratice;
ii. scoaterea României din război;
iii. oprirea colapsului economic și a curbelor de sacrificiu social;
iv. organizarea urgentă de noi alegeri reparatorii, libere și corecte.
Alegerile ca formă obligatorie de întoarcere la popor, nu în anticiparea sfârșitului de mandat constituțional, căci exercitarea puterii de către actualii conducători se află în afara unui mandat legitim, ci ca un restitutio in integrum, respectiv ca revenire la situația dinaintea loviturii de stat din decembrie 2024, și ca traseu necesar pentru refacerea coeziunii naționale.
Imposibilitatea guvernului care a girat, valorificat și validat lovitura de stat, și care se bazează pe ideea că minoritatea (inclusiv cea politică) trebuie să conducă majoritatea, iar nu invers, de a organiza noi alegeri credibile și de a garanta libertatea și corectitudinea lor; ceea ce face inevitabilă formarea unui nou guvern cu participarea partidelor indicate de cetățeni prin ultimul vot dinaintea loviturii de stat ca fiind favoritele electoratului – PSD și AUR, nu ca variantă ideală (întreaga clasă politică românească este descalificată, iar așa zisele partide politice sunt adevărate clanuri mafiote ale căror “nași” complotează împotriva națiunii), ci ca variantă optimă, de tranziție.
Neconstituționalitatea unui guvern de tehnicieni sau condus de tehnicieni, aceasta fiind expresia finală a eșecului democrației pluraliste; dacă nu mai există o clasă politică aptă să își asume răspunderea guvernării României, atunci preferabil este un guvern de militari, unuia de tehnicieni fără răspundere față de popor și fără o clară susținere politică.
Războiul din Orientul Mijlociu, terminat în fapt, fără ca SUA să își fi atins obiectivele propuse (înlăturarea regimului politic iranian, oprirea programului nuclear iranian, amorsarea unui război civil și dezmembrarea Iranului, dar, mai important, blocarea proiectelor strategice chineze și ruse – “Drumul mătăsii” și “Drumul chihlimbarului”, precum și a emergenței unei noi ordini mondiale postamericane calibrate de Sudul colectiv, subminarea BRICS și anihilarea parteneriatului strategic dintre China, Rusia și Iran, cu extensii către Turcia, Pakistan și Arabia Saudită), dar și fără un tratat de pace asiguratoriu nu doar pentru părțile beligerante, ci pentru întreaga comunitate regională și mondială dependente de securitatea și stabilitatea traficului în Golful Persic.
Diferența de agendă între SUA și Israel, cea dintâi interesată să părăsească urgent viesparul medio-oriental, fiecare zi petrecută în plus în zona de conflict și de prelungire a insecurității regionale amplificându-i înfrângerea strategică (blocajul strâmtorii Ormuz, în măsura în care nu este un simplu bluf, face administrația Trump responsabilă pentru criza energetică și alimentară mondială, exonerând Iranul), iar cel din urmă dorind să continue războiul până când prăbușirea autorității interne în statele din vecinătatea sa apropiată le va face disponibile pentru controlul său și le va pune la dispoziția sa; Israelul nu își poate propune realist nici să vandalizeze nici să vasalizeze toate statele din zonă pe care le vede că amenințări la adresa securității sale, dar vizează reducerea lor la neputință prin anarhizarea vieții lor interne în contextul unui război fără sfârșit; dacă SUA este interesată în stabilitatea Orientului Mijlociu, Israelul, în concepția actualei guvernări extremist-sioniste, este interesat în instabilitatea Orientului Mijlociu.
Atentatul împotriva președintelui Trump, fie ca fapt real devoalând prăbușirea sistemului imunitar (de siguranță națională) al unui imperiu în degringolada declinului, fie ca punere în scenă menită a abate atenția de la eșecul administrației Trump, atât pe frontul intern al luptei cu statul paralel soroșist (neobolșevic), cât și pe frontul extern al luptei cu rivalii strategici ai Americii, amândouă indicând banalizarea violenței și a asasinatului politic într-un mediu invadat de discursul urii, excluderii, agresivității, insultei și al aroganței narcisiste”.



