Ecopolitic.ro Descarcă gratuit aplicația
Descarcă

Alegeri prezidenţiale duminică în Bulgaria, în umbra războiului din Marea Neagră

Bulgarii sunt chemaţi la urne duminică pentru alegeri prezidenţiale dominate de preocupări legate de securitate, în urma unei serii de atacuri cu drone asupra navelor comerciale din Marea Neagră, care au adus războiul din Ucraina mai aproape de coastele Bulgariei, comentează joi AFP, citată de Agerpres.

În ultimele săptămâni, patru nave au fost lovite în apele zonei economice exclusive a Bulgariei. Două s-au scufundat, iar 21 de marinari sunt daţi dispăruţi.

Susţinător al dialogului cu Moscova, prim-ministrul Rumen Radev a convocat-o totuşi pe ambasadoarea rusă pe 13 octombrie.

Deşi consideră că aceste atacuri servesc intereselor Rusiei, guvernul său subliniază, de asemenea, că nicio dovadă nu permite ca responsabilitatea să fie atribuită formal Moscovei.

Favorita în sondaje este o apropiată a prim-ministrului, preşedinta în exerciţiu Iliana Iotova. Fosta jurnalistă i-a succedat lui Radev în ianuarie, care a demisionat pentru a face campanie, a câştiga alegerile şi a deveni prim-ministru.

Fostă jurnalistă devenită o figură proeminentă în Partidul Socialist, ea a fost şi membră a Parlamentului European.

Conform unui sondaj Market Links publicat miercuri, Iliana Iotova, care a împlinit 62 de ani sâmbătă, este creditată cu 47,3% din intenţiile de vot, comparativ cu 30,6% pentru Andrei Ghiurov, în vârstă de 50 de ani, care este susţinut de opoziţia pro-occidentală.

Prezenţa la vot, însă, ar putea rămâne sub 40% la aceste alegeri, la care participă 27 de candidaţi.

Dacă va câştiga al doilea tur de scrutin, programat pentru 1 noiembrie, Iliana Iotova ar deveni prima femeie aleasă la preşedinţia acestei ţări balcanice cu 6,4 milioane de locuitori, membră a Uniunii Europene (UE).

Exploatând sentimentul patriotic, ea şi-a lansat campania în faţa Bisericii de Aur din Veliki Preslav, fosta capitală a Primului Imperiu Bulgar.

De asemenea, ea a cerut în repetate rânduri unitate naţională şi luptă împotriva sărăciei şi a făcut din încetarea războiului din Ucraina o temă centrală a campaniei sale, promiţând să fie o „preşedintă a păcii”.

Fără a pune la îndoială apartenenţa Bulgariei la UE şi NATO, lidera critică ajutorul militar continuu acordat Ucrainei şi pledează pentru negocieri între Moscova şi Kiev.

„Nu avem nevoie de o Coaliţie a Voluntarilor pentru Ucraina, ci de o Coaliţie pentru Pace în Ucraina”, a declarat ea la un miting, referindu-se la alianţa ţărilor europene care susţin Kievul.

Apropiată din punct de vedere istoric de Rusia, Bulgaria rămâne profund divizată în ceea ce priveşte relaţia sa cu Moscova.

Potrivit politologului Parvan Simeonov, fondatorul institutului de sondaje MYARA, aceste alegeri prezidenţiale pun faţă în faţă două viziuni despre Bulgaria: una „conservatoare, populară şi orientată spre Est”, cealaltă „occidentală, elitistă şi liberală”.

Confruntându-se cu Iliana Iotova, Andrei Ghiurov, fost viceguvernator al Băncii Naţionale şi fost prim-ministru interimar, critică dur politica externă a lui Rumen Radev.

Susţinător al unei puternice alinieri euro-atlantice, el consideră că „diplomaţia este necesară, dar nu poate înlocui descurajarea sau alianţele”.

Cu o majoritate absolută în Parlament într-o ţară care a organizat opt alegeri parlamentare din 2021, Radev a oprit livrările de arme din stocurile armatei bulgare către Ucraina în iunie, înainte de a anunţa retragerea Sofiei din Coaliţia Voluntarilor.

Industria bulgară de armament, însă, continuă să aprovizioneze Ucraina. Şi, în ciuda retoricii sale pacifiste, Iliana Iotova a inaugurat recent o nouă unitate la Uzina Arsenal din Kazanlak (centru), cel mai mare producător de arme din ţară.

Pe străzile însorite ale Sofiei, cu doar câteva zile înainte de vot, mulţi alegători intervievaţi au relativizat totuşi miza alegerilor.

„Preşedintele nu are nicio putere reală. Parlamentul este cel care o deţine. Preşedintele nu poate schimba nimic”, a declarat pentru AFP Alexandra Botkova, o vânzătoare în vârstă de 22 de ani.

„Aceste alegeri nu au nicio importanţă”, a adăugat Plamen Nikolov, un electrician în vârstă de 65 de ani, care a spus că nu va vota.

În acest sistem parlamentar, funcţiile preşedintelui sunt în primul rând reprezentative, dar el are puterea de a respinge legile şi este comandantul suprem al forţelor armate.

Însă Vessela Cherneva, director adjunct al Consiliului European pentru Relaţii Externe (ECFR), consideră, dimpotrivă, că „aceste alegeri sunt importante deoarece preşedintele simbolizează unitatea naţiunii şi direcţia strategică a ţării”.

sursa – AGERPRES

Proiectul jurnalistic ecopolitic.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.

Depinde și de tine să susții o presă independentă.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Lumeapolitica.ro

Loading RSS Feed

Articole Similare