Ecopolitic.ro Descarcă gratuit aplicația
Descarcă

Armata daneză comandă rachete cu rază lungă de acţiune, provocând furia Rusiei

Danemarca, stat membru NATO, a anunţat joi că a convenit achiziţionarea primelor sale rachete de precizie cu rază lungă de acţiune, în condiţiile în care ţara nordică încearcă să-şi consolideze securitatea pentru a descuraja agresiunea rusă în Europa, decizie care a provocat condamnarea din partea Moscovei, relatează Reuters, scrie Agerpres.

Ministrul danez al apărării, Jeppe Bruus, a declarat că noile sisteme de rachete vor spori capacităţile Danemarcei şi vor permite efectuarea de lovituri „în spatele liniilor inamice” în cazul unui atac.

„Ne aflăm într-o situaţie de securitate gravă care continuă să se deterioreze. De aceea ne dezvoltăm capacităţile de apărare şi ne consolidăm puterea de luptă”, a declarat Bruus pentru presă.

Ambasada Rusiei la Copenhaga a transmis, într-o declaraţie scrisă, că politica Danemarcei în domeniul rachetelor vizează o confruntare cu Moscova şi a avertizat cu privire la „consecinţe dezastruoase inevitabile”.

„Copenhaga este captivată de iluzii periculoase, crezând că achiziţionarea de armament ofensiv de înaltă precizie şi cu rază lungă de acţiune, menit să constituie o ameninţare militară la adresa unei puteri nucleare, va contribui la consolidarea securităţii şi apărării Danemarcei”, a precizat ambasada.

Danemarca a anunţat anul trecut că intenţionează să cumpere armament ofensiv cu rază lungă de acţiune pentru a contracara ameninţarea militară rusă la adresa Europei, demers care a atras o reacţie dură din partea Moscovei.

Premierul Mette Frederiksen a îndemnat atunci armata „să cumpere, cumpere, cumpere” armament nou, după ani de reduceri bugetare, o schimbare determinată de războiul Rusiei în Ucraina.

Danemarca a anunţat joi că a convenit achiziţionarea de rachete „Anthem” produse în Germania de compania americană de apărare Covenant, şi de rachete de tip JSM (Joint Strike Missile) pentru avioanele sale de luptă F-35, fabricate de compania norvegiană Kongsberg.

Bruus a refuzat să precizeze câte rachete a comandat Danemarca sau care este valoarea achiziţiei.

sursa – AGERPRES

Proiectul jurnalistic ecopolitic.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.

Depinde și de tine să susții o presă independentă.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Lumeapolitica.ro

Loading RSS Feed

Articole Similare