Ecopolitic.ro Descarcă gratuit aplicația
Descarcă

Ambasadă: Confirmăm că Georgescu nu e membru al Ordinului Suveran Militar de Malta; nu s-a emis legitimație pe numele lui

Ambasada Ordinului Suveran Militar de Malta în România a anunțat luni că nu a emis niciun document pe numele lui Călin Georgescu.

Precizările vin după ce, la perchezițiile efectuate luni de DIICOT la locuința lui Georgescu din Mogoșoaia, ar fi fost găsită o legitimație ‘diplomatică’ pe numele acestuia, aparent emisă de Ordinul Cavalerilor de Malta.

”Cu privire la recentele relatări din mass-media referitoare la descoperirea unei legitimații diplomatice despre care a fost formulată presupunerea că ar fi fost emisă de Ordinul Suveran Militar de Malta pe numele unei persoane, dorim să precizăm următoarele: Confirmăm că persoana în cauză nu este membru al Ordinului Suveran Militar de Malta și că nu am emis niciodată un astfel de document. Așa cum s-a semnalat corect în presă, în România există mai multe ordine false (așa-numitele ‘ordine de imitație’), care au folosit uneori în mod abuziv simbolurile noastre”, au transmis reprezentanții Ordinului, într-un comunicat.

O legitimație ‘diplomatică’ pe numele lui Călin Georgescu, aparent emisă de Ordinul Cavalerilor de Malta, a fost găsită de anchetatori în vila acestuia din Mogoșoaia, au declarat surse judiciare pentru AGERPRES.

‘Legitimația’ este intitulată ‘DIPLOMATIC ID’ – Order of Malta, Sovereign Order Hospitalliers of Saint John of Jerusalem, poartă numele ‘senatorului’ Călin Georgescu, având și poza acestuia.

Sursa: AGERPRES

Proiectul jurnalistic ecopolitic.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.

Depinde și de tine să susții o presă independentă.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Lumeapolitica.ro

Loading RSS Feed

Articole Similare