Anca Alexandrescu: „Jurnalistul” Alex Costache (TVR), devoalat ca acoperit al statului paralel; trebuie să înceapă curăţenia şi în presă

Realitatea PLUS are dovada ca Statul Paralel are oameni si in presa! Gazetarul Alex Costache, gazetar G4 Media si TVR, este acuzat ca e protejatul lui Florian Coldea, scrie realitatea.net.

„Eu sunt in drum spre Vâlcea, unde mă duc să mă ocup de Statul Paralel din Râmnicu Vâlcea pentru ca o sa vedeti ca tentaculele Statului Paralel si ale lui Florian Coldea si-a gastii din jurul sau a ajuns inclusiv la Ramnicu Valcea. Nici nu va inchipuiti ce legaturi exista intre ei. Apropo de dl. Alex Costache, poate ca putin isi mai aduc aminte – a fost chiar in discutia celor din conducerea TVR – pentru ca a fost descoperit ca si colaborator direct al lui Kovesi. A fostul unul dintre cei care primeau subiectele la comanda. Este unul dintre cei care a fost devoalat ca fiind colaborator al capului Statului Paralel, dl Florian Coldea si dna Laura Codruta Kovesi. estul pe care ieri l-a facut, fiind toata lumea la cald, nu a fost vazut cu atentie de jurnalisti sau poate ca nu au vrut jurnalistii sa vada acest gest. Eu am rememorat imaginile de ieri si mi-am dat seama ca, de fapt, Alex Costache pur si simplu l-a impins pe Marian Ceausescu si l-a bruscat si verbal si fizic ca sa ii asigure protectia lui Coldea. Nicidecum de a asigura o relatare corecta de la fata locului.

Se vede chiar pe fata sa nervozitatea cu care a reactionat cand jurnalistii l-au impresurat pe F. Coldea, protejatul sau. Inainte era dansul protejatul dl Coldea, acum pare ca dl. Florian Coldea este protejatul dl Alex Costache”, a declarat, vineri, Anca Alexandrescu intr-o interventie telefonica la Realitatea PLUS.

Moderatoarea emisiunii „Culisele Statului Paralel” a amintit ca in emisiunea de joi seara a discutat cu jurnalistul Liviu Mihaiu despre jurnalistii acoperiti din presa.

„Cred ca este un inceput de destructurare a Statului Paralel, un moment istoric. La pachet cu acest inceput trebuis sa vina si dezvaluirile despre jurnalistii care inca pretind ca fac presa in numele justitiei, ei, de fapt, reprezentand interesele acestui Stat Paralel. Sunt cei care primeau pe surse informatii din dosare cu dedicatie, ii condamnau pe oameni inainte sa fie chemati la DNA. 

Ceea ce au trait aseara Florian Coldea si Dumitru Dumbrava este corect. Asa ar fi trebuit sa se intample cu toti cei care la un moment dat au fost acuzati ca sunt intr-un dosar penal. Este foarte corect cum a procedat DNA-ul”, a aratat jurnalista.

Anca Alexandrescu a tinut sa faca o precizare. Moderatoarea emisiunii de la Realitatea PLUS care a dat tonul devoalarii Statului Paralel le-a atras atentia tuturor celor care „vor pica in capcana de a contesat decizia pe care a luat-o procurorul ieri la adresa celor 4 inculpati si modul cum i-au tratat”.

„Ceea ce ati vazut ieri este modul corect de tratament. Suntem deformati si suntem obisnuiti cu un stat opresiv, cu acea atitudine de a face justitie la televizor, cu catusele la maini, fluturati in fata presei, cu dat liber celor din presa sa se urece pe cei care au fost chemati la DNA”, a aratat Anca Alexandrescu.

Intrebata daca se poate spune ca TVR apara Statul Paralel, jurnalista a raspuns: „TVR e infiltrata de Statul Paralel prin insusi seful dl Dan Cristian Turturica, care si el este un apropiat al Statului Paralel, dovedit chiar si in dosarul dl Ionel Arsene. Domnia sa a fost acuzat si a aparut public – exista in rechizitoriu – ca a intermediat o spaga. Nu a patit nimic dl. Dan Cristian Turturica, ba mai mult, a fost promovat. Ba mai mult, domnia sa a adus in interiorul TVR oameni si din alte structuri de paza si protectie, care sunt angajati la Resurse Umane si in alte departamente ale TVR.

Da, Statul Paralel, in TVR, are un loc foarte sigur. Este intr-adevar acolo, este pana la conducerea TVR.

Dl Alex Costache nu mai avea ce sa mai caute acolo inca de la momentul in care a fost devoalat ca este colaborator al binomului”.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare