Antonel Tănase: Se încearcă acapararea puterii prin şefii de instanţe, parchete și CSM, șefi la care au acces alți șefi

Un grup mic de oameni se încăpățânează în continuare să treacă Justiția din România pe nume propriu. Numirile magistraților se fac (și acum) politic și nicidecum meritocratic, astfel încât riscăm ca în curând legile justiției să se transforme în legi de protecție pentru o anumită gașcă, nicidecum legi ale dreptății, spune Antonel Tănase pe Facebook. 
  • ”Pe scurt, despre ce este vorba: se încearcă acapararea puterii prin şefii de instanţe, parchete și CSM, șefi la care au acces alți șefi. Care este problema? Magistrații numiți politic, deși, CULMEA, este ignorată complet și pe față separarea puterilor în stat, vor încerca, nu-i așa, să facă pe plac şefului care i-a numit. Așa funcționează ierarhia cu șefi de când lumea: te angajez, faci cum îți spun eu!”, afirmă deputatul Forța Dreptei.

”Promovarea la judecătorii, tribunale, parchet sau Înalta Curte se vrea a fi finalizată prin interviu, culmea, şi nu prin examen, singurul criteriu obiectiv prin care o astfel de funcție ar trebui atribuită. Consecințele? Șeful are preferințe pentru o anumită soluție pe care ți-o comunică printr-o formă sau alta. Ce se întâmplă dacă ignori șeful? Ești anchetat, hărțuit, băgat în anchete disciplinare iar la sfârșit exclus din magistratură. Ce încearcă acum Iohannis, și anume să devină șeful parchetelor, tribunalelor și judecătoriilor, a mai încercat și Adrian Năstase și uite că nu prea a ieșit bine. Un partid sau un președinte de stat nu trebuie sub nicio formă să aibă acces la magistrați sau să impună soluții.

  • Se vorbește mult în ultima vreme despre intrarea în Schengen, (se) plânge care mai de care cu lacrimi de crocodil că oamenii răi de acolo nu ne vor (deși noi suntem curați ca lacrima), însă adevărul este că România încearcă intrarea în Schengen călărită de o gașcă de politicieni disperată să mențină controlul asupra justiției”, arată Antonel Tănase.

El mai afirmă că ”această gașcă folosește de asemenea ridicarea MCV pentru a insera în legi chestiuni nocive menite să protejeze anumite interese, nicidecum să apere dreptatea”.

”Mai există o chestiune pe care România trebuie să o rezolve cât mai curând și, sper că intrarea în Schengen, dacă ea se va întâmpla, să grăbească soluția: ce facem cu acoperiții din Justiţie, pentru că nu există nimic mai oribil pentru noi, ca societate, ca unii procurori şi judecători să aibă relaţii cu serviciile secrete? În încheiere, cred încă în dreptate, sper să se facă dreptate și sper ca dreptatea să iasă la suprafață. Altfel, vom avea o dictatură mascată frumos sub termenul “democrație” și singurii care vor avea de suferit suntem doar noi, cetățenii”, afirmă parlamentarul.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare