Antony Blinken acuză China că încearcă să domine militar şi economic lumea

Secretarul de stat american Antony Blinken a acuzat China că încearcă să devină principala putere militară, economică, diplomatică şi politică „nu doar regională, ci şi mondială”, potrivit unui interviu acordat cotidianului The Australian, publicat vineri, transmite EFE, scrie Agerpres.

„China vrea o (nouă) ordine (internaţională), însă diferenţa este că ordinea sa mondială ar fi profund antiliberală. A noastră este liberală”, a apreciat Blinken, care participă vineri în Melbourne la o reuniune a alianţei Quad, din care fac parte Australia, India, Japonia şi SUA.

Declaraţiile lui Blinken evidenţiază îngrijorarea faţă de interesele manifestate de gigantul asiatic în Marea Chinei de Est, prin care tranzitează o treime din comerţul mondial, unde se găsesc importante zăcăminte de gaz şi ţiţei şi în care nave de pescuit chineze intră în conflict cu vase din alte ţări, precum Indonezia, Malaezia, Filipine şi Vietnam, care revendică anumite zone.

O altă sursă de preocupare o reprezintă tensiunile comerciale dintre China şi alte ţări din regiune, precum şi programul de investiţii al guvernului de la Beijing cunoscut drept Noul drum al mătăsii.

sursa: AGERPRES

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare