Argeş: Recitaluri ale unor trupe consacrate la Posada Rock 2023 de la Câmpulung, între 1 şi 3 septembrie

Trupe consacrate la nivel internaţional vor susţine recitaluri, între 1 şi 3 septembrie, la Posada Rock 2023, eveniment organizat pe stadionul din municipiul Câmpulung, judeţul Argeş.

Potrivit unui comunicat transmis de organizatori, pe scenă vor urca, în cele trei zile ale festivalului, Carcass, Sodom, Soen, Crematory, Royal Hunt, Septicflesh, Cryptossis, L.O.S.T., Machiavellian God, şi Doomsday Astronaut.

În afara recitalurilor, 11 trupe vor evolua în concursul dedicat undergroundului, cu şansa de a câştiga premii de mii de euro. Ele au fost selectate de un juriu de specialitate dintre cele 52 de formaţii înscrise în preselecţie.

‘Finala concursului Posada Rock 2023 este parte din proiectul ‘Şcoala de Rock Câmpulung’, care urmăreşte transformarea municipiului muscelean într-o destinaţie relevantă pentru creaţia contemporană de muzică rock. Proiectul este finanţat prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) ‘Fonduri pentru România modernă şi reformată!’ şi cofinanţat de Primăria Câmpulung Muscel’, se precizează în comunicat.

Conform aceleiaşi surse, în perioada festivalului va fi un organizat, în cadrul ‘Şcolii de Rock Câmpulung’, şi un masterclass gratuit de chitară.

Festivalul oferă campare gratuită posesorilor de bilet sau abonament, într-un spaţiu dotat cu toalete şi duşuri cu apă caldă.

Posada Rock este un eveniment ‘family friendly’, copiii care nu au împlinit vârsta de 12 ani având acces gratuit însoţiţi de un adult plătitor de bilet sau abonament. Pentru cei mici va fi amenajat un spaţiu de ateliere şi alte activităţi interactive, în parteneriat cu Muzeul Astra din Sibiu.

Festivalul Posada Rock este organizat de Asociaţia Rock Culture în parteneriat cu Primăria Municipiului Câmpulung, fiind proiect prioritar al Ministerului Culturii.

Sursa: PRESSONLINE

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare