Zegrean contestă planul PNL. Fostul președinte al Curții Constituționale, Augustin Zegrean, contestă interpretarea PNL potrivit căreia președintele Nicușor Dan ar fi obligat să dizolve Parlamentul și să deschidă drumul către alegeri anticipate în cazul în care Guvernul propus de Siegfried Mureșan nu primește votul de încredere.
Disputa a apărut după ce vicepreședintele PNL Alexandru Muraru a anunțat că liberalii iau în calcul sesizarea Curții Constituționale pentru un posibil conflict juridic de natură constituțională dacă Guvernul Mureșan este respins, iar șeful statului nu declanșează procedurile pentru anticipate.
Augustin Zegrean susține că textul Constituției nu stabilește o asemenea obligație pentru președintele României. În interpretarea fostului președinte al CCR, șeful statului are posibilitatea de a alege între dizolvarea Parlamentului, dacă sunt îndeplinite condițiile constituționale, și continuarea încercărilor pentru formarea unui guvern.
„Păi câtă vreme acolo scrie poate, cum să fie obligație? El poate să facă asta, președintele are libertatea de alegere, să declanșeze alegeri anticipate sau a face o nouă propunere de persoană care să formeze guvernul”, a spus Augustin Zegrean, pe B1 TV.
Articolul 89 din Constituție prevede că, după consultarea președinților celor două Camere și a liderilor grupurilor parlamentare, președintele „poate să dizolve Parlamentul” dacă Legislativul nu a acordat votul de încredere pentru formarea Guvernului în termen de 60 de zile de la prima solicitare și numai după respingerea a cel puțin două solicitări de învestitură.
De cealaltă parte, PNL interpretează situația diferit. Alexandru Muraru a susținut că, odată îndeplinite condițiile prevăzute de Constituție, dizolvarea Parlamentului ar deveni o chestiune imperativă.
Ce spune Augustin Zegrean despre o posibilă sesizare a CCR
Fostul președinte al Curții Constituționale nu consideră că intenția liberalilor are fundament constituțional. În același timp, Zegrean a făcut referire critică la unele dintre deciziile recente ale CCR.
„Poate că ei citesc o altă Constituție sau cine știe. CCR a dat semne în ultima vreme de ciudățenii, așa că se pot aștepta la orice”, a mai spus fostul președinte CCR.
PNL a anunțat luni, 28 septembrie, că ia în calcul sesizarea CCR dacă Guvernul Mureșan nu obține votul Parlamentului și președintele Nicușor Dan nu convoacă alegeri anticipate.
Liberalii susțin că, în interpretarea propriilor constituționaliști, condițiile necesare pentru declanșarea anticipatelor ar urma să fie îndeplinite în acest scenariu. PNL ar putea invoca existența unui conflict juridic de natură constituțională.
Sursa: B1



