„Toate soluțiile politice și mai ales juridice pentru ieșirea din blocajul constituțional în care ne aflăm de 101 zile se află și s-au aflat la Sorin Grindeanu. În tripla sa calitate, de președinte al primul partid din parlament, de candidat propus de PSD și, mai ales, de președinte al Camerei Deputaților. România e blocată și fără perspectivă pentru că o simplă criză politică și guvernamentală, cum au fost zeci până acum, s-a transformat într-una juridică de natură constituțională. Juridică pentru că actorii implicați în formarea noului Guvern fie nu își îndeplinesc atribuțiile pe care le au, fie uzurpează atribuțiile altora și constituțională pentru că atât aceste atribuții cât și partajarea lor sunt trecute în Constituție”, scrie avocatul Toni Neacşu.
„Guvernul demis Bolojan este unul cu competențe amputate, incapabil juridic, dar din motive obiective, să administreze țara. România de peste 3 luni nu mai are program de Guvernare, funcționează din inerție, într-o improvizație guvernamentală cu costuri incalculabile. Blocajul determinat de reducerea atribuțiilor se vede practic în cele 11 hotărâri judecătorești de până acum prin care hotarari de Guvern nelegale au fost suspendate, dar și în cele prin care i-au fost ridicate până și atribuțiile de a negocia cu partenerii sociali viitoare eventuale legi. Se va vedea și în sutele de litigii din instanțele de contencios administrativ prin care, mult timp de aici încolo, se vor cere anularea unor acte normative emise cu încălcarea competențelor.
Celor 7 miniștri interimari din Guvern le-a încetat acum 65 de zile (10.06.2026) durata maximă de 45 de zile a interimatului, așa cum îl prevede Constituția. Nu știm ce e legal și ce nu în activitatea curentă a acestui Guvern și a miniștrilor lui pentru că nici una din generațiile politice pe care le-am avut din 1990 până acum nu au avut indolența de a prelungi un interimat guvernamental atât de mult. Chiar și precedentul record de 71 de zile din 2009 era unul absolut izolat, pentru că se interpuseseră alegerile prezidențiale.
Au trecut 52 de zile numai de la ultima rundă de consultări formale ale Președintelui cu partidele parlamentare în vederea desemnării unui candidat pentru funcția de prim-ministru. Consultări neurmate de nimic, ci de și de mai multă abulie prezidențială.
Președintele a blocat, în fapt, mecanismul constituțional al desemnării, introducând arbitrar două condiții care nu rezultă din art. 103: dovada existenței prealabile a unei majorități parlamentare și excluderea completă AUR din formula acesteia. Dovada majorității la Cotroceni și nu în Parlament înseamnă că însuși Guvernul e numit la Cotroceni, iar nu votat în Parlament. Excluderea și numai a voturilor parlamentarilor AUR înseamnă că președintele confiscă și exercită în nume personal suveranitatea națională rezultată din votul celor 1,69 milioane români care i-au trimis în Parlament. Două monstruozități neconstituționale.
Refuzul lui Nicușor Dan de a face o desemnare până nu i se îndeplinesc condițiile însemnă de fapt refuzul de a-și îndeplini o obligație constituțională. Ca un copil îmbufnat, nu face nimic până nu i se dă ce vrea el. Nici un președinte de până acum, și am avut toată fauna, nu și-a permis să întârzie mai mult de 8 zile desemnarea unui candidat.
Însă, atunci când în funcționarea firească a statului și a autorităților lui fundamentale, cum este Guvernul, există blocaje și disfuncționalități grave, avem în mod evident o problemă de constituționalitate.
La fel, când mecanismul constituțional normal de formare a unui Guvern este denaturat și folosit arbitrar sau abuziv avem o evidentă problemă de constituționalitate.
Atunci când politicienii blochează funcționarea Constituției și odată cu ea a țării, trebuie să intervină singura autoritate care poate și este obligată să deblocheze lucrurile: Curtea Constituțională.
Există deja precedente importante.
Prin decizia nr. 85/2020, CCR a intervenit în procesul de formare a Guvernului, a constatat că o desemnare făcută de Klaus Iohanis era neconstituțională și l-a obligat pe Președinte să facă o desemnare de candidat de premier care să respecte criteriile și condițiile de la art. 103, adică una constituțională.
Prin Decizia 504/2019 a stabilit, atât de frumos, că „lipsa unui text în Legea fundamentală care să instituie un termen imperativ pentru emiterea decretului Președintelui României de desemnare (…) nu poate fi interpretată în sensul tergiversării sine die a îndeplinirii acestei obligații constituționale.”
Dar cine trebuia și putea să sesizeze Curtea?
Sorin Grindeanu.
Conflictele juridice de natură constituționale pot fi aduse pe masa CCR doar de președinții celor 2 camere, de premier, de Președinte și de președintele Consiliului Superior al Magistraturii.
Nicușor Dan nu o să se dea singur pe mâna CCR, că el e cel ce trebuie reclamat. Ilie Bolojan și Mircea Abrudean nu au nici un interes să o facă, partidul lor conduce Guvernul și administrația publică, nu se grăbesc.
Președintele CSM ezită să se implice într-un conflict în esența lui și politic, conflictul constituțional fiind de fapt între Parlamentul României, care e împiedicat să voteze un Guvern, și Președinte.
Mai rămâne Sorin Grindeanu, care are si interesul și calitatea de a sesiza CCR.
În calitatea lui de președinte al Camerei Deputaților, dar și de persoană propusă la consultări de PSD ca premier, putea de multă vreme sesiza CCR.
Putea cere Curții să stabilească ce se întâmplă juridic după expirarea termenului de 45 de zile al interimatului ministerial. Nu amenințări cu plângeri penale împotriva miniștrilor care au rămas în funcție pentru a nu bloca ministerele, ci Curtea Constituțională.
Putea cere Curții să stabilească dacă președintele poate amâna sine die desemnarea unui candidat și dacă poate condiționa exercitarea atribuției prevăzute de art. 103 de demonstrarea prealabilă a unei majorități parlamentare.
Putea cere chiar o lămurire dacă votul Parlamentului sau al unui grup parlamentar poate fi condiționat sau limitat în vreun fel de Președintele care desemnează un candidat, sau, dimpotrivă, Parlamentul este suveran (art. 61) iar mandatele parlamentarilor nu sunt niciodată imperative (art. 69).
Sorin Grindeanu, ca lider al PSD și al Camerei Deputaților, mai are și un alt instrument: chiar Parlamentul. Poate pune în discuție o poziție instituțională clară a Parlamentului privind continuarea procedurii constituționale de formare a Guvernului. Parlamentul, pe lângă legi, hotărâri și moțiuni, poate adopta și Declarații pe teme de interes național major.
Nu pentru a-i spune președintelui pe cine să desemneze. Ci pentru a cere public și instituțional continuarea mecanismului constituțional: desemnarea unui candidat, prezentarea programului și a listei Guvernului și votul Parlamentului. Toate acestea fără mofturile și capriciile lui Nicușor Dan. Este evident că pentru o astfel de poziție ar obține ușor voturile AUR și poate nu numai.
De aceea, nu înțeleg de ce Grindeanu preferă să administreze politic acest blocaj, adică să-l întrețină cât mai mult timp, în loc să-l ducă acolo unde trebuie rezolvat: la CCR.
Pentru că există o concluzie incomodă.
Nicușor Dan a blocat prin inacțiune mecanismul constituțional de formare a Guvernului dar Sorin Grindeanu e cel care îl perpetuează, tot prin inacțiune.
Primul nu desemnează, că nu vrea el. E președinte, își permite dacă cineva nu-l oprește.
Al doilea nu sesizează CCR și asta nu pentru că nu poate.
Iar între ei, Guvernul demis Bolojan, și odată cu el improvizația neconstituțională în care ne aflăm, continuă să supraviețuiască.
Poate că, până la urmă, problema nu este că România nu are soluții juridice.
Problema este că niciunul dintre cei care le au la îndemână nu pare suficient de interesat să le folosească”, spune Neacşu.
