Biden îi va primi pe liderii Japoniei şi Filipinelor pe 11 aprilie la Casa Albă

Preşedintele american, Joe Biden, îi va primi pe liderii Filipinelor şi Japoniei pentru un summit comun pe 11 aprilie la Washington, a anunţat luni Casa Albă, o premieră între cele trei ţări îngrijorate de ascensiunea Chinei, relatează AFP, scrie Agerpres.

Premierul japonez, Fumio Kishida, preşedintele filipinez, Ferdinand Marcos, şi preşedintele american vor apăra împreună „o viziune comună pentru un Indo-Pacific liber şi deschis”, a declarat într-un comunicat purtătoarea de cuvânt a executivului american, Karine Jean-Pierre, referindu-se la China.

Puterea sa în creştere în regiune îngrijorează Statele Unite şi mulţi dintre aliaţii lor, determinându-i să-şi consolideze cooperarea în faţa acestui adversar comun.

Summitul va avea loc a doua zi după o vizită de stat a premierului japonez în capitala americană, deja anunţată. Şi Joe Biden îl va primi pe preşedintele Marcos pentru o discuţie bilaterală după summitul tripartit.

China a acuzat recent Statele Unite că folosesc Filipinele ca „pion” în Marea Chinei de Sud, după mai multe incidente în jurul insuliţelor pe care cele două ţări asiatice şi le dispută.

La summitul din 11 aprilie, „liderii vor reafirma alianţele ferme dintre Statele Unite şi Filipine şi dintre Statele Unite şi Japonia”, a mai declarat Karine Jean-Pierre în comunicat.

În noiembrie, liderii filipinez şi japonez au anunţat începerea negocierilor pentru un acord de apărare care va permite desfăşurarea de militari din ambele ţări pe teritoriile lor.

Joe Biden l-a asigurat omologul său filipinez de sprijinul său „neclintit” în cursul unei vizite la Casa Albă în mai 2023, promiţând să „sprijine modernizarea” armatei filipineze.

Pe de altă parte, preşedintele american i-a primit pe Kishida şi pe omologul său sud-coreean la reşedinţa sa de la Camp David, în urmă cu câteva luni, pentru un summit care urma să transmită, şi de această dată, un mesaj ferm de unitate în faţa Beijingului.

În cursul unei întâlniri între Joe Biden şi preşedintele chinez, Xi Jinping, în noiembrie, în California, cei doi lideri au reînnoit dialogul, fără a reduce cu adevărat competiţia acerbă dintre cele două mari economii ale planetei.

sursa – AGERPRES

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare