Bilanț COVID: 396 de cazuri noi, în ultimele 24 h

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 396 de cazuri noi de COVID-19, cu 131 mai puţine faţă de ziua precedentă, a transmis, sâmbătă, Ministerul Sănătății, precizând că nu au fost raportate decese.

”În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 396 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), cu 131 mai puţine faţă de ziua anterioară. 81 din cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienţi reinfectaţi, testaţi pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare”, a transmis sâmbătă MS.

În unităţile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secţii cu COVID-19 este de 806 cu 66 mai puţine faţă de ziua anterioară. De asemenea, la ATI sunt internate 93 persoane, cu 3 mai multe faţă de ziua anterioară. Din cei 93 pacienţi internaţi la ATI, 87 sunt nevaccinaţi.

Din totalul pacienţilor internaţi, 52 sunt minori, toţi fiind internaţi în secţii, cu 3 mai puţini faţă de ziua anterioară şi 0 la ATI, la fel ca în ziua anterioară.

Până sâmbătă, 67.161 persoane diagnosticate cu infecţie cu SARS-CoV-2 au decedat.

În intervalul 21.10.2022 (10:00) – 22.10.2022 (10:00) nu au fost raportate de către INSP decese.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare