Bogdan Matei: Salariile profesorilor NU se mai măresc! Profesorii, ţinta „specialiştilor” PNL

Fostul ministru al Tineretului şi Sportului Bogdan Matei a criticat, marţi, decizia „specialiştilor PNL” de a nu majora salariile profesorilor din septembrie 2020, aşa cum prevede legea, afirmând că deşi când erau în Opoziţie liberalii „s-au bătut cu pumnul în piept”, acum se  împotrivesc unor măsuri care sunt favorabile copiilor şi profesorilor.

„Guvernul “meu” a luat la țintă sistemul de învățământ! După ce s-a votat masiv împotriva ciumei roșii, acum și-au făcut apariția “adevărații specialiști”, care cât au fost în opoziție s-au bătut cu pumnul în piept în lupta pentru copii și profesori, tot ei însă sunt cei ce au scos cartelele pentru a nu vota mărirea alocațiilor, acum sunt luați profesorii ca țintă”, a scris fostul ministru Bogdan Matei, pe Facebook.

Bogdan Matei l-a citat pe Anton Hadăr, președintele Federației Alma Mater, care s-a arătat „uluit” de refuzul Guvernului de a respecta legea salarizării.

„Cât să fii de naiv să îi crezi pe ”specialiștii” de la PNL? Dovada? Salariile profesorilor NU se mai măresc! Anton Hadăr, președintele Federației Alma Mater: “Sunt uluit! Am negociat. Nu pot să cred!”, aceasta a fost o primă reacție după ce Guvernul a anunțat că salariile profesorilor nu vor mai creşte așa cum prevedea programul de guvernare PSD la nivelul din 2022, de la 1 septembrie 2020”, a conchis Bogdan Matei.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare