BREAKING NEWS / Atac cu rachete lângă Tel Aviv; Premierul Israelului: HAMAS va plăti!

O femeie a fost ucisă și o altă persoană a fost grav rănită, marți seara, în Rishon Lezion, după ce teroriștii din Fâșia Gaza au tras un val de rachete în direcția orașului Tel Aviv, scrie antena3.ro

A fost declanșată alarma în centrul țării. Atacul a venit la câteva ore după ce Hamas a avertizat Israelul că va trage rachete în Tel Aviv dacă IDF va continua să lovească clădirile din Fâșia Gaza.

Atacul cu rachete al Hamas l-a determinat pe premierul israelian Benjamin Netanyahu să declare că „Hamas a trecut linia roșie” şi că replica israeliană va fi una puternică.

Conform aceleiași surse, o altă rachetă a lovit un autobuz în Holon, chiar la sud de Tel Aviv. Patru persoane au fost rănite în Holon, inclusiv șoferul, care se află în stare critică. Alte trei persoane, inclusiv un copil de cinci ani, au suferit rănii medii, în urma atacului, informează The Jerusalem Post.

În urma atacului, Aeroportul Ben Gurion a fost închis, cursele fiind redirecționate către Cipru, după cum informează The Times of Israel.

Armata israeliană a anunţat că, în ultimele 24 de ore, au fost lansate aproximativ 200 de rachete spre teritoriul Israelului.

Atacurile au fost lansate din Fâşia Gaza de organizaţiile islamiste Hamas şi Jihadul Islamic, în contextul violenţelor dintre israelieni şi palestinieni produse în zona centrului vechi al oraşului Ierusalim. Sistemele antiaeriene au interceptat 90% dintre rachetele care riscau să cadă în zone populate.

Ambasadorul David Saranga a anunțat marți seară pe contul său de Twitter că o rachetă a lovit zona Holon, la 3 km sud de Tel Aviv.

Sursa: antena3.ro

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare