Cadariu anunță peste 10 relocări de afaceri din Ucraina, pe teritoriul României

Ministrul Antreprenoriatului și Turismului, Daniel Cadariu a declarat, marți, într-o conferință de presă, întrebat de Ecopolitic despre creșterea exportului și a investițiilor străine, că datele sunt la Ministerul Economiei, el precizând că, din datele pe care le are Ministerul său, sunt peste 10 relocări de afaceri din zona de conflict a Ucrainei, pe teritoriul României. 

Întrebat de  comerțul exterior, ministrul Cadariu a spus că, în gestionarea acestei probleme a fost constituit un grup de lucru interministerial condus de Ministerul Economiei, la solicitarea premierului.

”Datele centralizate sunt acolo. Datele oficiale să le primim de la acel comitet interministerial din care fac parte mai multe Ministere și să fie date documentate. Noi avem date, noi am avut extrem de multe solicitări din partea agenților economici pentru a asigura alternative și la desfacerea de produse, acolo unde au fost agenți economici afectați de război (…) de la rus, Ucraina- Rusia, dar și pe componenta de import, materie primă. Avem o evidență, o să vă putem pune la dispoziție ulterior. Din păcate, nu am cifrele la mine acum.

De asemenea, am avut câteva solicitări, poate că peste 10, de relocări de afaceri din zona de conflict pe teritoriul României și avem o evidență”, a afirmat ministrul. 

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare