Caraş-Severin: Două familii din Afganistan, care au traversat Dunărea cu barca, depistate de poliţiştii de frontieră

Două familii din Afganistan, care aveau şi un copil de un an şi care au traversat Dunărea cu o barcă gonflabilă, au fost depistate de poliţiştii de frontieră de la Moldova Veche, dorind să intre în România din Serbia.

Migranţii au fost depistaţi în timpul unei acţiuni privind prevenirea şi combaterea migraţiei ilegale în zona de competenţă, transmite Poliţia de Frontieră Timişoara, într-un comunicat remis, marţi, AGERPRES.

Cu ajutorul aparaturii de supraveghere a fost observată o ambarcaţiune cu motor care naviga spre malul românesc al fluviului Dunărea. La faţa locului s-a deplasat un echipaj al poliţiei de frontieră pentru a face verificări. La malul Dunării au fost depistaţi, într-o ambarcaţiune pneumatică, nouă cetăţeni străini, patru adulţi şi cinci minori.

După triajul epidemiologic al migranţilor, făcut la Spitalul Orăşenesc Moldova Nouă, aceştia au fost conduşi la sediul sectorului, pentru verificări, unde s-a stabilit că sunt membrii ai două familii din Afganistan, patru adulţi cu vârste cuprinse între 26 şi 49 de ani şi cinci minori cu vârste cuprinse între 1 şi 16 de ani. Adulţii au declarat că au trecut ilegal frontiera cu intenţia de a ajunge în vestul Europei.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Moldova Nouă, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

Sursa: PRESSONLINE

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare