CCR a respins sesizarea lui Iohannis pe legea bugetului pe 2019

Curtea Constituţională a României a respins, miercuri, sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis privind Legea bugetului de stat peanul 2019, stabilind actul normativ este constituţional, şi totodată retrimite Parlamentului legea plafoanelor bugetare, au confirmat surse juridice pentru ecopolitic.ro 

Pe 22 februarie, şeful statului a trimis CCR o sesizare de neconstituţionalitate asupra Legii bugetului de stat pe anul în curs. 

În documentul transmis CCR, preşedintele arată că Legea bugetului a fost adoptată cu încălcarea rolului şi atribuţiilor Consiliului Fiscal, care trebuia emită o opinie cu privire la toate amendamentele admise pe parcursul dezbaterilor parlamentare

Modificarea legii privind plafoanele a venit la inițiativa lui Liviu Dragnea, liderul PSD propunând fie majorat deficitul bugetar pentru a fi finanțată creșterea alocației copiilor.

Dragnea a declarat la Parlament aşteaptă motivarea CCR: Alocaţiile vor fi crescute, în momentul în care Klaus Iohannis va promulga legea bugetului Guvernul va adopta imediat o Ordonanţă de urgenţă care mărească alocaţiile copiilor. Deocamdată nu avem motivarea Curţii, Cum apare motivarea Curţii (…) în ceea ce priveşte legea privind plafonarea, că poate e vorba de procedură, o vom adopta în procedură de urgenţă aşteptând ulterior vedem ce face Klaus Iohannis cu bugetul, că sar putea -l retrimită în Parlament. Poate e supărat de anumite capitole.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare