Ce spune PNL că vor să facă membrii Comisiei care modifică legile Justiției

PNL acuză membrii Comisiei care modifică legile Justiției că vor să modifice articole din legile 303/2004, 304/2004 și 317/2004 care nu au fost declarate neconstituționale de către CCR.

„Din păcate, comisia specială şi-a reluat activitatea într-un mod nesănătos. Trebuie să ştiţi că abia la orele prânzului, undeva în timpul votului fianal (din plenul Camerei Deputaţilor – n.r.) ne-au fost communicate materialele pe care astăzi le-am fi avut în dezbatere. Sigur, e un lucru nesănătos, nu avem cum să dezbatem conţinutul acestor amendamente, cele pe care le propune Coaliţia PSD-ALDE, sprijiniţi şi de către ”UDMR. Am solicitat o amânare (a dezbaterilor – n.r.), aceastăamânare n-a fost posibilă. Astăzi am avut doar o primă lectură a celor supuse de către PSD, urmând ca, în cursul săptămânii viitoare, să avem dezbaterile propriu-zise, să tranşăm prin vot amendamentele pe care dânşii le propun. Am remarcat că, în afara textelor care au fost declarate în mod clar neconstituţionale prin sesizările pe care noi le-am făcut CCR, în afara acestor texte, şi alte texte normative, din propunerile pe care dânşii le-au făcut, urmează să fie modificate încă o dată, la propunerea lor”, a declarat deputatul PNL Ioan Cupșa.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare