Centrul de vaccinare COVID-19 din Spitalul Militar Central a devenit operațional

Începând de luni, Centrul de vaccinare împotriva COVID-19 din Spitalul Universitar de Urgenþã Militar Central „Dr. Carol Davila” (SUUMC) a devenit operațional.

Primele 30 de doze de vaccin au sosit deja și sunt planificate pentru administrare, a anunțat un comunicat de presă.

Primele persoane vaccinate sunt cadrele medicale care se aflã angrenate, încã de la începutul acestei pandemii, în prima linie, pe frontul de luptã cu virusul SARS-CoV-2, respectiv colegii din Secþiile ATI COVID 19 din SUUMC și din Spitalul Militar ROL 2 ASLAN, din Unitatea Primire Urgențã, Secția Clinicã Boli infecþioase și Secția Pneumologie.

„Facem precizarea cã, anterior vaccinãrii, personalul medical a fost consultat și evaluat atât din punct de vedere medical (starea de sãnãtate clinicã și paraclinicã, în prezent), în cadrul unui chestionar epidemiologic, cât și din perspectiva obþinerii acceptului voluntar al acestora de a intra în acest program de prevenþie și limitare a efectelor produse de COVID 19.

La acest moment, conform datelor colectate din cartografierei personalului, peste 70% din personalul unitãþii noastre medicale și-a manifestat dorința de a fi vaccinat, sens în care unitatea noastrã a elaborat un plan de imunizare etapizat, care se sã permitã accesul tuturor în acest program de prevenție și sãnãtate, program elaborat în concordanþã cu respectarea tuturor mãsurilor de delimitare stricã a circuitelor epidemiologice, a programului de lucru și odihnã al angajaților, cu monitorizarea stãrii de sãnãtate anterior și post-vaccinare etc.„, a precizat comunicatul instituției.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare