Ecopolitic.ro Descarcă gratuit aplicația
Descarcă

Cercetătorii belgieni avertizează cu privire la creşterea nivelului mării la Ostende

Nivelul mării a crescut cu aproape 24 de centimetri începând din 1950 în Ostende, pe litoralul belgian, iar această creştere s-a accelerat pe parcursul ultimului deceniu, potrivit unui raport publicat luni, care avertizează cu privire la schimbările climatice de origine antropică, informează AFP, arată Agerpres.

Raportul, publicat de Centrul pentru Analize de Risc asociate Schimbărilor Climatice (CERAC), înfiinţat în Belgia după inundaţiile care au făcut victime omeneşti în vara anului 2021 în văile din Valonia, a evidenţiat faptul că partea belgiană de la Marea Nordului nu scapă de efectele încălzirii climei.

El enumeră o serie de „riscuri climatice” – înmulţirea algelor dăunătoare, degradarea ecosistemelor marine, toxicitatea apei etc. -, de care autorităţile vor trebui să ţină cont, de exemplu pentru a proteja mai bine infrastructurile portuare sau pentru a continua dezvoltarea proiectelor eoliene offshore.

Raportul insistă şi asupra faptului că activitatea maritimă şi costieră, care generează încasări de miliarde de euro şi 176.000 de locuri de muncă cu normă întreagă (pescuit, logistică portuară, turism costier), reprezintă un pilon an economiei belgiene.

Prin deservirea porturilor Anvers (Belgia) şi Rotterdam (Ţările de Jos), acest coridor maritim din sudul Mării Nordului este unul dintre cele mai circulate din lume, iar emisiile poluante generate de traficul navelor accentuează acidificarea apelor de-a lungul zonei costiere, se mai arată în raport.

Există mai mulţi factori explicativi. Însă „o creştere pronunţată” a temperaturilor medii la suprafaţa apei în ultimele decenii a fost observată alături de o creştere a nivelului mării.

„La Ostende, nivelul mării a crescut cu circa 23,6 cm între 1951 şi 2024, ceea ce corespunde unei medii anuale de +3,2 mm”, au precizat autorii raportului.

„Observaţii recente indică o accelerare a ratei de creştere (…), cu tendinţe care depăşesc 5 mm pe an începând din jurul anului 2015”, au adăugat ei, subliniind că creşterea nivelului mării vizează toate porturile de pe litoralul belgian şi reprezintă un fenomen care ar trebui să continue în perioada următoare.

Raportul are în vedere mai multe niveluri de urgenţă pentru riscurile identificate, în funcţie de diverse scenarii de încălzire a climei (+2°C, +3°C sau +4°C în raport cu era preindustrială).

„Probabilitatea şi gravitatea riscurilor, precum şi costurile de adaptare, cresc cu fiecare grad Celsius. Mai presus de orice, rămâne esenţial să se limiteze schimbările climatice”, au concluzionat autorii raportului.

sursa – AGERPRES

Proiectul jurnalistic ecopolitic.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.

Depinde și de tine să susții o presă independentă.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare