Chirieac: Observaţi că Iohannis nu are niciun fel de treabă cu strigătele poporului, cu demonstrațiile, cu distrugerea economiei românești prin ordonanța ticăloșiei dată de Guvern. N-are niciun fel de treabă. Omul se duce dintr-o vacanță în alta

Premierul Marcel Ciolacu a declarat, în urmă cu o săptămână, că îl susține pe Klaus Iohannis pentru funcția de președinte interimar al Consiliului European, poziție care ar urma să rămână vacantă în urma anunțului lui Charles Michel privind candidatura sa la alegerile europarlamentare, scrie dcnews.ro.

Acum, Marcel Ciolacu spune despre Klaus Iohannis că nu uită episodul cu „vânzarea Ardealului”.

„Dacă dumneavoastră credeţi că eu o să uit vreodată că am fost acuzat total pe nedrept, când era pandemie şi Parlamentul nu se putea reuni, că Ciolacu a vândut Ardealul noaptea, iar mama mea, Dumnezeu să o ierte, m-a întrebat, în cinci minute, în lacrimi: mamă, o să te bage la puşcărie pentru înaltă trădare? Fiind soţie de militar… Credeţi că eu voi uita lucrul acesta? Vă înşelaţi. Cu adevărat, avem o relaţie instituţională şi cred că este corect să fie aşa”, a zis, ieri, Marcel Ciolacu.

Jurnalista Berta Popescu l-a întrebat pe Bogdan Chirieac: „Ciolacu nu uită, dar îl mai susține oare pe Klaus Iohannis la Bruxelles?”, iar analistul politic a zis: „Nu cred că va fi cazul să-l susțină la Bruxelles”.

„Pe 24 Ianuarie, când i-am văzut umăr la umăr, la București, am crezut că domnul Iohannis s-a înscris în PSD. Întrebarea pentru domnul Ciolacu ar fi dacă i-ar semna adeziunea de intrare în PSD. Este o întrebare, nu înseamnă că poate să ne dea un răspuns imediat. Poate că reflectează asupra acestui lucru.

Klaus Iohannis este la 8% încredere, de altfel nu că i-ar mai păsa. Ați văzut că după o lună de vacanță, își ia o lună de vacanță oficială, pleacă prin Asia și alte destinații exotice. La Ciolacu nu este vorba de iertat sau de uitat. Este vorba de campanie electorală. Atunci domnul Iohannis s-a trezit să fie apărătorul României mari, lucru care poate a ținut la unii naivi, iar domnul Ciolacu țintește tot la public pe ideea: „ia uite, domnule, ce a zis despre mine!”, a zis Bogdan Chirieac la Antena 3 CNN, în emisiunea Bertei Popescu.

De asemenea, Marcel Ciolacu, întrebat dacă negociază cu Klaus Iohannis, în contextul alegerilor, a zis: „ați negocia cu cineva care se află la final de mandat?”.

„Nu mai contează. De altfel, nici românii nu știu dacă au contat pentru domnul Iohannis, dar de două ani încoace sigur nu mai contăm. Vedeți că nu are niciun fel de treabă cu strigătele poporului, cu demonstrațiile, cu distrugerea economiei românești prin ordonanța ticăloșiei dată de Guvern. N-are niciun fel de treabă. Omul se duce dintr-o vacanță în alta. Cât despre domnul Ciolacu, înțeleg foarte bine că nu mai discută cu domnia sa fiindcă, în trei luni, și ce a mai rămas din servicii… o să-l abandoneze pe domnul Iohannis și atunci ce valoare mai are? Zece ani de mandat și nicio realizare. Din punct de vedere electoral, domnul Ciolacu procedează corect, adică nu-l mai în seamă și își face propria politică”, a mai zis Bogdan Chirieac.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare