Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB) a lansat licitaţia pentru modernizarea terminalelor la Aeroportul Henri Coandă

Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB) a lansat licitaţia pentru modernizarea terminalelor la Aeroportul Henri Coandă, valoarea totală estimată a proiectului depăşind 117 milioane de lei, a anunţat, marţi, compania.

„CNAB a lansat licitaţia pentru proiectare, asistenţă tehnică şi execuţie lucrări pentru modernizarea terminalelor şi corpurilor de clădire existente la Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti. Proiectul are o valoare totală estimată de 117,6 milioane de lei şi urmează să se deruleze pe o perioadă de 101 luni, din care 9 luni proiectare, 30 de luni execuţia lucrărilor şi 2 luni pentru recepţie, perioada de garanţie fiind de 5 ani de la data recepţiei lucrărilor”, se arată în comunicatul CNAB transmis AGERPRES. .

Proiectul vizează patru obiective necesare pentru modernizarea aeroportului, primul dintre acestea vizând reamenajarea interioară a Terminalelor Sosiri şi Plecări, pentru a crea un cadru imagistic integrat şi reprezentativ pentru cel mai important aeroport al României. Prin implementarea soluţiilor tehnice, se va facilita accesibilitatea clădirilor, se va îmbunătăţi calitatea imagistică a zonelor publice şi se vor valorifica elementele culturale, de patrimoniu şi turistice ale Bucureştiului.

De asemenea, se urmăreşte modernizarea sistemului centralizat de ventilaţie-climatizare din Terminalele Plecări Internaţionale, Finger şi Sosiri, având ca obiectiv confortul termic al pasagerilor (22 grade ą 1 grad Celsius în sezonul de iarnă, 24 de grade Celsius ą un grad Celsius în sezonul de vară, cu umiditate relativă în intervalul 30% – 60%). Proiectul prevede înlocuirea integrală a: echipamentelor de ventilare şi climatizare, unităţilor de tartare a aerului, ventilatoarelor, ventiloconvectoarelor, conductelor de distribuţie agent termic, agregatelor de răcire care deservesc zona terminalului Sosiri şi a tubulaturii de ventilare.

Potrivit CNAB, capacitatea de răcire va creşte prin suplimentarea sistemului HVAC (Heating-Ventilation-Air Conditioning). Investiţia vizează înlocuirea serverului (hardware şi software) de gestionare a echipamentelor şi realizarea unui sistem modern de comandă, control automat şi achiziţii de date (SCADA).

Un alt obiectiv al proiectului prevede instalarea unui nou sistem de detecţie-semnalizare incendiu aferent clădirilor Terminal Plecări, Finger, Terminal Sosiri, Corp Logistic, Corp AB 4. Pentru asigurarea criteriilor de securitate la incendiu, se va proiecta şi se va executa un nou sistem de detectare, semnalizare şi avertizare la incendiu.

Nu în ultimul rând, vor fi modernizate instalaţiile electrice aferente clădirilor Terminal Plecări, Finger şi Terminal Sosiri. Proiectul prevede modernizarea iluminatului terminalelor şi corpurilor de clădire (zone publice, zone securitate etc.), urmând a fi instalate corpuri de iluminat cu sursa LED, ceea ce va conduce inclusiv la reducerea consumului de energie electrică. De asemenea, se vor monta instalaţii de forţă şi prize cu grad de protecţie sporită. Pentru toate zonele publice se va realiza iluminat de securitate împotriva panicii.

„Proiectarea întregului obiectiv de investiţii trebuie să realizeze un grafic de execuţie cu etapizarea lucrărilor, astfel încât să nu fie blocate fluxurile de pasageri şi să se asigure buna funcţionare a Terminalelor, cu execuţia lucrărilor preponderent pe timpul nopţii”, precizează CNAB.

Criteriul de atribuire este cel mai bun raport calitate/preţ, care include preţul ofertei (pondere 60%), arhitect cu drept de semnătură acordat de Ordinul Arhitecţilor din România (10%), inginer instalaţii electrice autorizat ANRE gr IIA (5%), inginer instalaţii (5%), manager proiect cu experienţă dovedită în gestionarea proiectelor de execuţie lucrări în spaţii publice de tip terminal aeroport şi/sau gară şi/sau centre comerciale (10%), inginer specializat în instalarea, configurarea, programarea şi punerea în funcţiune a instalaţiilor de ventilaţie-climatizare cu putere frigorifică instalată de min. 2MW (10%).

Potrivit sursei citate, ofertanţii trebuie să facă dovada experienţei în ultimii 5 ani în proiectarea şi execuţia lucrărilor de construcţii civile care au vizat amenajări interioare, instalaţii electrice, detecţie de incendiu şi instalaţii de climatizare în spaţii publice de tip terminal aeroportuar şi/sau gări şi/sau centre comerciale.

Termenul limită pentru transmiterea ofertelor de participare este 30 octombrie.

Sursa: AGERPRES

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare