Conferință a Sindicatului Unit TAROM, marți, în fața sediului companiei

Sindicatul Unit TAROM (SUT), organizație reprezentativă a salariaților Companiei Naționale de Transporturi Aeriene Române – TAROM SA, organizează, marți, o conferință de presă în fața sediului social al companiei.

Sindicatul, afiliat la Confederația Sindicatelor Democratice din România (CSDR), reclamă ‘intenția Guvernului de a închide compania TAROM începând cu 30 aprilie 2026’.

La conferință vor participa piloți, însoțitori de bord, tehnicieni de aviație și alții.

Compania Națională de Transporturi Aeriene Române – TAROM a fost înființată în anul 1954 și își desfășoară activitatea sub autoritatea Ministerului Transporturilor, fiind membră a Alianței SkyTeam din 25 iunie 2010.

Sursa: AGERPRES

Proiectul jurnalistic ecopolitic.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.

Depinde și de tine să susții o presă independentă.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Lumeapolitica.ro

Loading RSS Feed

Articole Similare