Un gheţar columbian, declarat în mod oficial dispărut

Un gheţar columbian a fost declarat în mod oficial dispărut din cauza creşterii temperaturilor cauzate de schimbările climatice, informează AFP, citată de Agerpres.

Institutul de Hidrologie, Meteorologie şi Studii de Mediu (IDEAM) din Columbia a declarat dispărut gheţarul Cerros de la Plaza, situat în Sierra Nevada del Cocuy, în nord-estul ţării, a cărui suprafaţa era de cinci kilometri pătraţi în secolul al XXI-lea.

Imagini satelitare arată modul în care calota glaciară ce acoperea muntele s-a redus progresiv începând din 2015, până când a dispărut complet în luna martie 2026.

„Schimbările climatice reprezintă o realitate care transformă deja teritoriile noastre. Iar ceea ce este în joc nu este doar peisajul, ci însuşi echilibrul ecosistemelor”, a transmis IDEAM într-un comunicat.

Considerată una dintre ţările cu cea mai bogată biodiversitate din lume, Columbia se confruntă cu consecinţele creşterii temperaturilor la nivel global, care ameninţă piscurile sale înzăpezite, habitate ale condorilor şi mamiferelor.

Parcul natural Sierra Nevada del Cocuy, ale cărui piscuri depăşesc altitudinea de 5.000 de metri, face parte dintre ultimele şase sisteme glaciare încă prezente în ţară, unde suprafaţa acoperită de gheaţă s-a redus cu 90% începând din secolul al XIX-lea, potrivit Ministerului columbian al Mediului.

Gheţarii andini alimentează izvoarele de apă dulce din regiune, ecosistemele montane şi joacă un rol crucial pentru irigarea culturilor agricole, pescuit şi numeroase activităţi umane.

Cantitatea de căldură acumulată de Terra a atins un nivel record în 2025, a avertizat la sfârşitul lunii martie Organizaţia Meteorologică Mondială (OMM), o agenţie din cadrul ONU.

„Activităţile umane perturbă din ce în ce mai mult echilibrul natural, iar oamenii vor trebui să trăiască cu aceste consecinţe timp de sute sau poate chiar mii de ani”, a avertizat Celeste Saulo, secretar general al OMM.

În raportul său, OMM a confirmat că anii 2015-2025 sunt cel mai călduroşi 11 ani înregistraţi vreodată de meteorologi şi că anul 2025 s-a situat pe locul al doilea sau al treilea în acest clasament, cu o temperatură mai mare cu circa 1,43 grade Celsius decât media termică din perioada 1850-1900.

Încălzirea oceanelor şi topirea gheţurilor duc la o creştere pe termen lung a nivelului mediu al mării la nivel global, care se accelerează de la începutul măsurătorilor satelitare, în 1993. Acest nivel a fost în 2025 cu aproximativ 11 centimetri mai ridicat decât cel înregistrat la începutul măsurătorilor.

sursa – AGERPRES

Proiectul jurnalistic ecopolitic.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.

Depinde și de tine să susții o presă independentă.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Lumeapolitica.ro

Loading RSS Feed

Articole Similare