Continuă ANUNȚURILE APOCALIPTICE de la Guvern / Şeful Cancelariei premierului: Măsuri severe de reducere a cheltuielilor bugetare

Şeful Cancelariei premierului, Ionel Dancă, a anunţat vineri, într-o declaraţie la RFI, că Guvernul a identificat mai multe zone unde va aplica ”măsuri severe de reducere a cheltuielilor bugetare”, pentru că legea pensiilor exercită o presiune pe buget.

Întrebat care vor fi aceste zone, Dancă a spus:”În zona de cheltuieli cu bunuri și servicii, în zona de cheltuieli cu funcționarea administrației publice. Noi ne-am asumat un program amplu de restructurare și eficientizare a administrației publice”.

El a adăugat că “un prim pas” a fost făcut prin reducerea numărului de ministere de la 26 la 16 ministere, “iar etapa următoare este cea legată de reorganizarea acestor ministere, prin comasarea mai multor agenții și instituții subordonate”.

”Există spațiu în această zonă de reducere a cheltuielilor. De asemenea, vorbim despre alte zone, unde am putea gândi mai multe măsuri, care să lase resursa bugetară pentru alte priorități, vorbim despre zona cheltuielilor cu dobânzile. Chiar în rectificarea bugetară vreau să vă menționez că au fost diminuate sumele pentru cheltuielile cu dobânzile cu aproximativ 500 de milioane de lei. În același timp, ne propunem o îmbunătățire a colectării veniturilor bugetare. Numai din TVA, dacă este să ne uităm strict pe execuția bugetară pentru anul în curs, avem un nivel al încasărilor sub program de aproximativ 4 miliarde de lei, or acest lucru nu poate fi tolerat și considerăm că există spațiu pentru o mai bună colectare a veniturilor fiscale, anul viitor. De asemenea, din zona de venituri nefiscale, prin declanșarea unor programe de investiții, de acțiuni care să vizeze creșterea veniturilor bugetare, printr-o mai bună gestiune a companiilor de stat”, a explicat Dancă.

El a subliniat că Executivul este conștient de presiunile pe care le va pune asupra bugetului legea pensiilor, care prevede o majorare de 40% a pensiilor în septembrie 2020.

”Suntem conștienți de această presiune. În același timp, vorbim despre o lege adoptată în Parlament, iar viziunea Guvernului Orban este că această lege trebuie respectată, pentru că ne-am angajat în fața cetățenilor că vom respecta toate drepturile salariale și drepturile la pensie legale în vigoare și garantăm plata acestora”, a explicat Dancă.

 

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare