Controale neanunţate în cluburi, discoteci şi săli de evenimente

IGSU a demarat controale inopinate în cluburi, discoteci şi săli de evenimente care reunesc un număr mare de persoane, fiind constatate nereguli care au dus la suspendarea activităţii şi amendarea a patru agenţi economici pentru „încălcarea gravă a cerinţei de securitate la incendiu prin depăşirea numărului de utilizatori”.

„Am solicitat colegilor din cadrul ISGU să organizeze ample acţiuni de verificare în ce priveşte zonele cu aglomerări mari de persoane, cum ar fi discoteci, cluburi, săli de evenimente”, a declarat şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat.

Au fost controlate 40 de obiective, iar la patru dintre aceste obiective, pentru încălcarea gravă a cerinţei de securitate la incendiu prin depăşirea numărului de utilizatori a fost aplicată amendă în valoare de 100.000 de lei ca sancţiune principală şi sancţiunea complementară de oprire a funcţionării pentru o perioadă de 60 de zile, a precizat generalul de brigadă Benone Duduc, adjunct al inspectorului general al IGSU.

Trei dintre cele patru obiective controlate funcţionează în municipiul Iaşi, al patrulea fiind situat în Bucureşti.  Un al cincilea club cu suprafaţă mai mică de 200 de metri pătraţi a primit amendă de 50.000 de lei pentru că avea autorizaţia de securitate la incendiu expirată, dar şi pentru că administratorul a permis accesul, într-un spaţiu situat la subsol, cu o singură ieşire, al unui număr aproape dublu de persoane faţă de cel avizat.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare