„Presupun că Nicușor Dan nu a schimbat macazul din întîmplare și n-a trecut de la pro-european la pro-occidental simțind că la Bruxelles nu este băgat în seamă. Mai are el și alte informații și încearcă să echilibreze situația în care se află. Altfel, guvernul Ilie Bolojan nu ar fi căzut ca la un semn. Și, cu toate acestea, într-o zi de vineri din octombrie, deci nu demult, același Nicușor Dan s-a grăbit să ne anunțe că rămînem pe poziție”, scrie Cornel Nistorescu în cotidianulhd.ro.
„În primul rând, vom continua să facem ceea ce am făcut deja, iar mesajul pe care trebuie să-l transmitem lumii este că suntem hotărâți să continuăm să sprijinim Ucraina până la sfârșitul acestui război și, după aceea, și pentru reconstrucție”.
Nu știm dacă această trecere de la pro-european la pro-occidental este o revelație a președintelui însuși, nu o însușire a unei recomandări venită de la Ministerul de Externe pe baza unei analize complexe a situației. S-a potcovit cu Oana Țoiu la Externe și acum țopăie dintr-o direcție într-alta. Oricum, mai presupun că nimeni nu l-a pus la curent pe Nicușor Dan cu miza socială a revoltelor de stradă și a celor studențești din țările europene (cele din aria latinității cu limbi romanice cum sunt Iralia, Franța și Spania). Pe la televiziunile acestora, populația mai poate apărea și spune că nu este de acord cu sprjinirea războiului din Ucraina, cu scumpirile, cu imigrația etc). Uneori, mai mult din greșeală, nemulțumirile cetățenilor revoltați sunt traduse și în limba română. Pe ici pe colo, pe la cîte o emisiune de știri. Dacă s-ar fi uitat, Nicușor Dan ar fi aflat că susținerea Ucrainei nu se mai bucură de un așa entuziasm general, mai ales prin țările UE scăldate de Mediterana. Și că asta este mai mult decît un semn.
Cu toate acestea, președintele României o ține la unison și pe acealși ton și se bagă în față de cîte ori Zelenski are nevoie de confirmări și încurajări.
Presupun că Nicușor Dan, închis în biroul său de la Cotroceni (mai nou, sper că fără Dominic Fritz!) n-a apucat să afle că Donald Trump a schimbat macazul. Are înțelegeri economice și nu numai cu Vladimir Putin. S-a săturat de Zelenski. Are și el destule semnale că americanii, ca și europenii, au început să strîmbe din nas. Declarația lui a fost preluată și în România, dar n-a aflat-o sau nu l-a impresionat cînd a citit ce a zis președintele SUA:
„- Este un război care nu ar fi trebuit să aibă loc niciodată. Cred că este momentul ca Ucraina să primească un nou președinte. I-am zis: poți face ce vrei cu Rusia, dar nu lovi rafinăriile (rusești) pentru că e o problemă mondială, dar el vrea să facă probleme lumii, fermierilor și agricultorilor noștri”.
Carevasăzică, pe de o parte Nicușor Dan ne pune chezași pentru Ucraina, iar de partea cealaltă îi bombardează pe americani cu tot soiul de articole în The Daily Signal, Newsmax, pe Bloomberg sau în The Washingotn Time în care o scaldă cu parteneriatul strategic, cu zîmbre ispititoare pentru investitori și cu promisiuni și invitații de majorat trupele pe teritoriul României.
Sper că cititorii își mai aduc aminte de scandalosul contract de lobby semnat la Administrația Prezidențială cu firma Eversheds Sutheralnd LLP pentru 3 milioane de dolari pentru care Administrația plătește 300.000 de dolari pe lună. De ce? Ca să-i re-amintească președintelui american ce i-a promis la telefon lui Nicușor Dan (dacă i-a promis, cum s-a lăudat acesta), iar establishment-ul american să afle că prin România este unul mai nou care visează să fie invitat oficial la Casa Albă, dar vrea să țină și cu Ucraina, indiferent de situația războiului și a obligațiilor la care supune poporul român.
În presa americană, Nicușor Dan este pro-american, în vreme ce la Bruxelles și la București se topește după Zelenski și-l asigură că are sprijinul nostru pînă la sfîrșitul războiului.
Pe vreme de criză, președintele Nicușor Dan se bîlbîie și stă crăcănat între două bărci!”, spune Nistorescu.



