Crin Antonescu: „Deceniul” Iohannis a „castrat” viața politică românească; nu mai avem politicieni, ci nişte saltimbanci

Invitat la Marius Tucă Show, Crin Antonescu a vorbit despre efectele pe care deceniul Iohannis le-a avut asupra României. Acesta afirmă că Iohannis a castrat viața politică din țară. Istoricul spune că populația a devenit tot mai dezinteresată de politică.

„Niciodată n-a fost grozav, noi ar trebui să ne privim istoria cu multă luciditate, chiar dacă nu e prea plăcut. Comparația cu vremurile respective. Domnule, Carol al II-lea, epoca aia, legionari, liberali nu erau rupți din soare. Domnule, exista, sper să nu spună cineva că fac acuma apologia extremismului și a dictaturii, exista un dram de seriozitate. Chiar dacă era rău orientată… Nu poți să îi compari cu saltimbancii noștri. Saltimbancii care suntem. Că în fond, asta este ce-am putut noi să producem. Încă o dată, nu avem lideri. Acum 10-15 ani exista o anumită tensiune în scena politică. Niște personaje cum erau, cum nu erau. Deceniul acesta Iohannis, ceea ce nu înseamnă că e doar vina lui, a fost pur și simplu… A castrat viața publică, viața politică, în orice caz din România și acuma mergem înainte. Nu știu. Oricum bine nu are ce să fie. Oamenii, dincolo de dezinteresul și dezgustul față de politică, alimentat de cele mai multe ori de demagogie, chiar a politicienilor, uită-te la ei cum vorbesc, este îngrozitor.”, a declarat politicianul.

Proiectul jurnalistic ecopolitic.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.

Depinde și de tine să susții o presă independentă.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Lumeapolitica.ro

Loading RSS Feed

Articole Similare