Cristian Popescu Piedone, președintele PNRR-Piedone anunță că a pornit motoarele și a plecat prin țară. ”Locul meu este printre oameni, în mijlocul lor, așa cum am fost întotdeauna”, spune Piedone.
”Am pornit motoarele și am plecat prin țară, pentru că locul meu este printre oameni, în mijlocul lor, așa cum am fost întotdeauna. Cu partidul meu mic, PNRR, dar care crește cu oameni cu sufletul mare, am ajuns la Urziceni, alături de senatorul PNRR, Adrian Peiu.
Cu ocazia Zilei Copilului, am avut bucuria să oferim mici cadouri și să aducem zâmbete pe chipurile copiilor întâlniți în această călătorie. Nimic nu este mai frumos decât să vezi fericirea și inocența din ochii lor.
Copiii sunt viitorul nostru și merită toată atenția, grija și susținerea noastră.
N-am stat în birouri și nu am condus de la distanță. La fel fac si acum. Eu vreau să vă ascult, să vă cunosc problemele și să găsim împreună soluții.
Pornesc la drum prin sate, comune și orașe, pentru că fiecare om contează. Pentru mine, respectul față de oameni nu are limite și nu se măsoară în kilometri.
Și în vârf de munte dacă este un om care mă susține și este alături de mine, merg să îl cunosc! Pentru că în spatele fiecărui vot, fiecărei încurajări și fiecărei strângeri de mână se află un om care merită respect și atenție.
Ne vedem în țară, față în față, așa cum este firesc. Alături de oameni, pentru oameni, ca întotdeauna!
Cu respect,
Cristian Popescu Piedone”.



