Curtea Supremă dă undă verde folosirii în Alabama a unei hărţi electorale favorabile republicanilor

Curtea Supremă a SUA a deschis calea către folosirea de către statul Alabama a unei hărţi electorale elaborate de republicani pentru alegerile din noiembrie, în contextul în care partidul preşedintelui Donald Trump încearcă să-şi salveze majoritatea, relatează miercuri AFP şi dpa, arată Agerpres.

Acelaşi proiect de redistribuire a circumscripţiilor electorale, care favorizează tabăra preşedintelui, fusese blocat anterior de un complet federal format din trei judecători, care a decis că planul îi discriminează intenţionat pe alegătorii de culoare; potrivit magistraţilor, proiectul îi dispersează pe alegătorii de culoare în mai multe circumscripţii – districte electorale, în SUA – „pentru a dilua votul, cel puţin parţial pentru că sunt de culoare”.

Dar Curtea Supremă a anulat această decizie marţi, permiţând statului Alabama să-şi înlocuiască harta actuală cu una care va oferi, probabil, Partidului Republican un avantaj în şase din cele şapte circumscripţii federale ale statului din sud-estul SUA.

„Statele sunt libere să decidă singure dacă modificările de ultim moment ale unui scrutin sunt în interesul lor”, se arată în decizia Curţii.

În mod normal, circumscripţiile pentru Congres sunt redesenate după fiecare recensământ, dar Donald Trump a presat statele conduse de republicani să-şi redeseneze hărţile electorale înainte de alegerile din noiembrie, sperând să compenseze pierderile pe care partidul preşedintelui le suferă de obicei la alegerile de la jumătatea mandatului.

În acelaşi timp însă, prin presiunea exercitată asupra statului Texas în 2025 pentru a-şi redesena harta electorală, liderul de la Casa Albă a declanşat un val de demersuri de redistribuire a circumscripţiilor electorale în toată ţara, inclusiv în state conduse de democraţi hotărâţi să riposteze punctual, cum a fost în Virginia – demers respins însă în mai de Curtea Supremă – sau în California.

sursa – AGERPRES

Proiectul jurnalistic ecopolitic.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.

Depinde și de tine să susții o presă independentă.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Lumeapolitica.ro

Loading RSS Feed

Articole Similare