Daniel Ghiță – ACUZAȚII la adresa lui Arafat: Din ordinul lui se adoptă măsuri care încalcă legea fundamentală a țării – Constituția

Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), Raed Arafat, e mai periculos decât pandemia!, acuză deputatul PSD Ilfov, Daniel Ghiță, printr-o declarație de presă.

  • Ghita: Multă lume se întreabă de ce se adoptă măsuri care încalcă legea fundamentală a țării, Constituția. De ce nu se mai respectă nimic din ceea ce înseamnă drepturile omului. De ce am ajuns să fim condiționați în tot ceea ce facem pe bază de decizii fără nici o legalitate și legitimitate.

”Dar Arafat recunoaște chiar el că nu se încurcă de Constituție când trebuie să dea ordine!

De aceea nu se mai pot trata oamenii în spitale și mor cu zile! Arafat dă ordine fără să fie publicate în Monitorul Oficial, care nu au valoare juridică, dar pe baza cărora românii sunt omorâți prin privarea lor de tratamentul necesar în spitale.

Câte din ordinele care ne dictează viața din primăvara anului 2020 încoace, care ne refuză dreptul la spitalizare și tratament, care ne-au obligat să ne înmormântăm rudele aruncate în saci negri de plastic, care au împărțit România în vaccinați și nevaccinați, au măcar aparență de legalitate? Câte sunt, de fapt, neconstituționale? Și cine l-a ales pe Arafat să devină dictatorul pandemiei, situat deasupra Constituției, deasupra Parlamentului, deasupra României?

De ce Arafat refuză să le recunoască certificatul verde celor care au trecut prin boală? Toate statele din UE recunosc certificatul verde pentru cei care s-au vindecat de Covid 19!”, scrie parlamentarul în declarația de presă.

”În România se emite certificat verde doar dacă ai anunțat DSP.

Dacă cineva este asimptomatic, cum să anunțe DSP? Certificatul verde trebuie emis în baza unei analize medicale care atestă că ai trecut prin boală, iar persoanele din această categorie să nu aibă nevoie să se vaccineze.

Trecerea prin boala nu înseamnă imunizare?

Cine omoară mai mulți oameni, pandemia sau Arafat, până la urmă?”, întreabă Daniel Ghiță în aceeași declarație de presă.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare