Delictele silvice, în atenția Poliției Române

În această săptămână, polițiștii Direcției de Ordine Publică – Serviciul Protecția Fondului Forestier și Piscicol și colegi de la inspectoratele de poliție județene Dâmbovița, Gorj, Hunedoara și Caraș Severin au verificat modul în care ocoalele silvice și agenții economici cu obiect de activitate în domeniul forestier respectă prevederile legale.

Acțiunea a fost demarată pe raza județului Caraș – Severin, unde au fost controlate 3 ocoale silvice de stat și 3 agenți economici.

Au fost constatate unele nereguli, pentru care au fost aplicate 21 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 96.000 de lei. Astfel, polițiștii au constatat că s-a încălcat Legea nr. 171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice, sens în care au fost confiscați aproape 3.000 de metri cubi de lemn, în valoare de peste 880.000 de lei.

taieri paduriÎn urma constatării a 6 infracțiuni, au fost întocmite dosare penale: pentru 3 infracțiuni de tăiere fără drept de arbori și pentru alte 3 de furt de arbori. Au fost găsite peste 100 de bucăți de lemn, provenite din tăierea ilegală (peste 27 metri cubi), a căror valoare se ridică la 7.700 de lei. În aceste activități au fost angrenați și specialiști silvici din cadrul Ministerului Apelor și Pădurilor, Gărzile Forestiere Brașov, Focșani și Râmnicu Vâlcea.

În urma controlului efectuat la un depozit de material lemnos al unei firme, s-a constatat lipsa a peste 1.000 metri cubi de lemn (în  valoare de aproape 370.000 de lei).

De asemenea, societatea deținea alte material lemnoase fără proveniență legală.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare