Deputata Intotero(PSD) – Întâlnire cu comunitatea evreilor originari din România, în Israel

Deputata PSD Natalia Intotero, aflată în vizită oficială în Statul Israel, s-a întâlnit cu comunitatea evreilor originari din România, unul dintre cele mai importante grupuri demografice din Israel, sunt mereu interactive și deschise.

Intotero: Doresc să le mulțumesc celor prezenți pentru discuție, asigurându-i totodată de sprijinul Parlamentului României.

”Conform statisticilor oficiale israeliene, în Israel trăiesc 86.200 de cetăţeni născuţi în România. La acest număr putem adăuga şi 125.800 urmaşii familiilor originare din Romania născuţi în Israel, astfel încât se poate vorbi de un număr de 212.000 de persoane (sursa: telaviv.mae.ro).”, a precizat Intotero, într-o postare pe facebook.

  • ”Am încheiat delegația în Statul Israel cu o vizită la Yad Vashem: World Holocaust Center, Jerusalem – Memorialul Victimelor Holocaustului.
Nu sunt prima dată aici, iar de fiecare dată simt emoții puternice când pășesc în acest loc și revăd suferința poporului evreu. În același timp, memorialul este un testament al puterii și al spiritului unor oameni care au trecut prin provocări imense.”, a mai transmis parlamentarul social-democrat.
  • Intotero: Doresc să le adresez mulțumiri E.S. domnului ambasador Radu Ioanid și diplomaților români de la Ambasada României în Israel/Embassy of Romania to Israel. Succesul acestei vizite a avut la bază o pregătire temeinică și sunt convinsă că relațiile bilaterale dintre România și Israel vor continua să avanseze.

 

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare