Deputatul Leoreanu și-a anunțat candidatura pentru președinția PNL Neamț: Reprezint echipa Ludovic Orban

Vicepreşedintele PNL, Laurenţiu Leoreanu, și-a anunţat, joi, candidatura pentru funcţia de preşedinte al filialei PNL Neamţ şi îl va susţine pe Ludovic Orban pentru şefia partidului.

Leoreanu a precizat că va candida şi pentru preşedinţia organizaţie PNL Roman, iar pe plan naţional îşi doreşte încă un mandat de vicepreşedinte al partidului.

„Alegerile interne ale unui partid, mai ales unul cu o istorie atât de amplă, precum Partidul Naţional Liberal, reprezintă un moment de asumare şi maturitate politică, exerciţiu de demnitate şi democraţie! Sunt un luptător, un om dedicat, care a parcurs toate etapele administrative şi politice, am muncit, am învins, am crescut, am construit, iar astăzi sunt în momentul în care îmi asum competiţia.

Voi candida la toate palierele Partidului Naţional Liberal: local – pentru funcţia de preşedinte al organizaţiei Roman, judeţean – pentru poziţia de preşedinte al filialei PNL Neamţ şi naţional – pentru funcţia de vicepreşedinte, domeniul pe administraţie. În politică, aşa cum o înţeleg eu, la fel ca în orice alt aspect al vieţii, camaraderia, recunoştinţa şi respectul, conceptul de echipă – trebuie să primeze!

Din aceste motive, fundamentat pe valorile universale, am ales să reprezint la nivel judeţean echipa Ludovic Orban, actualul preşedinte al Partidului Naţional Liberal, prim-ministru într-o perioadă de crunte încercări, preşedintele Camerei Deputaţilor, un om definit prin spiritul de sacrificiu, muncă şi implicare, un liberal adevărat, în slujba românilor”, a scris pe Facebook deputatul PNL Laurențiu Leoreanu.

Acesta a amintit că parcursul său politic a plecat de la poziţia de consilier local, apoi a fost ales de trei ori primar al municipiului Roman, şi, ulterior, de două ori deputat de Neamţ.

A fost chestor al Camerei Deputaţilor, în primul mandat, iar acum este vicepreşedintele Camerei.

„Cred în echipă, în colegialitate, în respect şi eficienţă! Am luptat şi voi lupta mereu pentru nemţeni şi pentru Partidul Naţional Liberal”, a mai subliniat Leoreanu.

Pentru funcţia de preşedinte al PNL Neamţ şi-a mai anunţat candidatura şi prefectul George Lazăr. Acesta îl susţine pe Florin Cîţu pentru şefia PNL.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare