Şefa Catedrei de Filologie Română şi Clasică de la Universitatea Naţională „Yuriy Fedkovych” din Cernăuţi, Cristina Paladian, şi fostul primar al comunei Mahala, Elena Nandris, au fost decorate de preşedintele României, Nicuşor Dan.
Cristina Paladian a fost distinsă cu Ordinul „Meritul Cultural” în grad de cavaler, categoria A- „Literatură”, în timp ce Elena Nandris a primit Medalia „Meritul Cultural”, clasa a III-a. Categoria B- „Muzică”, „în semn de înaltă apreciere pentru eforturile depuse pentru protejarea drepturilor lingvistice şi educaţionale ale persoanelor aparţinând minorităţii române din Ucraina, pentru contribuţia importantă avută la consolidarea spiritualităţii şi culturii româneşti, precum şi pentru promovarea relaţiilor de prietenie româno-ucrainene”.
Distincţiile le-au fost înmânate sâmbătă seara de ambasadorul României la Kiev, Victor Micula, şi de consulul general al României la Cernăuţi, Irina Loredana Stănculescu, în cadrul unei ceremonii dedicate Zilei Limbii Române, organizată în premieră în Ucraina.
„Mulţumesc din suflet autorităţilor României pentru această înaltă distincţie, care mă onorează, dar în acelaşi timp mă şi obligă să port cu demnitate acest ordin şi să îmi dedic în continuare viaţa şi activitatea pentru însuşirea limbii şi culturii române”, a afirmat Cristina Paladian.
La ceremonie au participat secretarul de stat în Ministerul Culturii, Diana Băciuna, şi guvernatorul militar al regiunii Cernăuţi, Ruslan Osipenko.
Ceremonia a fost urmată de un concert intitulat „George Enescu – Ambasador al culturii române”, susţinut de artişti ai Operei Naţionale din Bucureşti. Evenimentul a avut loc la Biserica Armenească din Cernăuţi.
Sursa: AGERPRES



