Ecopolitic.ro Descarcă gratuit aplicația
Descarcă

Donald Tusk face apel la „întregul Occident” să fie mai ferm faţă de Moscova

Prim-ministrul polonez Donald Tusk a cerut luni „întregului Occident” să adopte o poziţie mai fermă împotriva Rusiei preşedintelui Vladimir Putin, despre care a spus că „luptă pentru dominaţie”, relatează AFP, arată Agerpres.

„Acesta este momentul în care întregul Occident – Europa, Statele Unite – trebuie să le arate Rusiei şi lui Putin hotărârea sa de a urma o politică de limitare a Rusiei cu mijloace şi mai ferme”, a declarat el la Forumul de Securitate de la Varşovia, referindu-se la o politică de sancţiuni.

„Dacă Ucraina luptă, o face pentru supravieţuirea sa”, în timp ce Rusia „luptă pentru dominaţie”, a adăugat el.

„De aceea voi merge la Bruxelles pentru a-i convinge pe toţi partenerii noştri europeni să ia în considerare serios înăsprirea sancţiunilor împotriva Rusiei”, a adăugat el, în perspectiva unui summit care va avea loc la sfârşitul acestei săptămâni.

Polonia – membră a NATO şi UE, la graniţa cu Rusia – este un aliat apropiat al Ucrainei de la începutul invaziei pe scară largă a Rusiei din 2022, oferind ajutor militar şi umanitar crucial.

Varşovia a acuzat în repetate rânduri Rusia de sabotaj şi război hibrid pe teritoriul Poloniei, acuzaţii respinse de Moscova.

În septembrie, Donald Tusk a avertizat că planurile Rusiei pentru războiul său din Ucraina includ atacuri „hibride” cu drone şi rachete împotriva aliaţilor Kievului, inclusiv a Varşoviei.

Prim-ministrul centrist şi pro-european a declarat în repetate rânduri că Polonia va rămâne un aliat fidel al Ucrainei şi a făcut apel la solidaritate din partea altor ţări occidentale.

Declaraţia sa de luni a venit după ce preşedintele american Donald Trump a anunţat un armistiţiu energetic între cele două naţiuni aflate în război fără a oferi detalii, provocând stupefacţie la Kiev şi tăcere la Moscova.

„Noi, în Polonia, ne amintim foarte bine cum propaganda nazistă a încercat să convingă Europa şi lumea că Polonia era responsabilă pentru agresiunea germană”, a spus el, subliniind că „astăzi auzim exact acelaşi lucru la Moscova şi, din păcate, din ce în ce mai des în unele dintre capitalele noastre”.

sursa – AGERPRES

Proiectul jurnalistic ecopolitic.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.

Depinde și de tine să susții o presă independentă.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Lumeapolitica.ro

Loading RSS Feed

Articole Similare