Erdogan: ‘Trebuie să punem capăt acestui război înainte ca el să cuprindă întreaga regiune’

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a cerut miercuri încheierea războiului din Orientul Mijlociu „înainte ca el să cuprindă întreaga regiune”, în cadrul unui discurs susţinut în faţa grupului său parlamentar, relatează AFP, potrivit Agerpres.

„Trebuie să punem capăt acestui război înainte ca el să se agraveze şi să cuprindă întreaga regiune. Dacă diplomaţia are o şansă, este complet posibil. Ne continuăm cu răbdare eforturile pentru a readuce părţile la masa de negocieri”, a afirmat şeful statului turc.

„Suntem cu toţii conştienţi că, dacă acest război nebunesc, anarhic şi ilegal continuă, pierderile omeneşti şi materiale se vor agrava, şi costul pentru economia mondială nu va face decât să crească”, a adăugat el.

„Ca popoare din regiune, nu trebuie să lăsăm un conflict căruia îi suntem deja victime să ne provoace noi suferinţe”, a subliniat el.

În schimb, luni, preşedintele turc a avertizat Iranul împotriva oricărei „acţiuni provocatoare” după interceptarea unei a doua rachete trase din Iran în spaţiul aerian turc.

„În pofida avertismentelor noastre clare, acţiuni extrem de nepotrivite şi provocatoare continuă să fie întreprinse, punând în pericol prietenia Turciei” faţă de Iran, a afirmat el.

sursa – AGERPRES

Proiectul jurnalistic ecopolitic.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.

Depinde și de tine să susții o presă independentă.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Lumeapolitica.ro

Loading RSS Feed

Articole Similare